Trimestrul II al anului, bogat în sancţiuni aplicate de comisarii Protecţiei Consumatorilor

314

Zilele trecute, la sediul Instituţiei Prefectului, conducerea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj a prezentat raportul de control al instituţiei pe cel de-al doilea trimestru al anului curent.

Astfel, în lunile aprilie, mai şi iunie, comisarii CJPC Gorj au desfăşurat un număr total de 315 acţiuni de control, în urma cărora au fost încheiate 111 procese verbale de constatare a contravenţiei, dintre care 46 cu amenzi în valoare totală de 119.800 de lei. “Tot în aceeaşi perioadă s-au înregistrat 127 reclamaţii. Acestea au fost instrumentate în conformitate cu prevederile Procedurii generale privind soluţionarea petiţiilor consumatorilor. Valoarea produselor înlocuite sau restituirilor s-a ridicat la 5.941 de lei. De remarcat este faptul că nu am înregistrat petiţii care să nu fie soluţionate în cadrul termenului legal prevăzut de O.G. nr. 27/2003 privind soluţionarea petiţiilor”, a declarat Mădălin Giurcău, şeful CJPC Gorj.
Mai precis, în cel de-al doilea trimestru din 2017 s-a efectuat o tematică de control privind verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea, conformitatea, modul de etichetare, prezentare şi publicitate a peştelui şi conservelor din peşte, fiind verificaţi 9 operatori economici, dintre care 5 au primit avertismente şi unul a fost sancţionat cu 2.000 de lei. S-au prelevat două probe de conserve de peşte care au fost expertizate în cadrul LAREX Bucureşti, rezultând faptul că un sortiment de conserve de peşte a fost neconform, fiind dispusă măsura opririi definitive de la comercializare şi aplicându-se o sancţiune de 5.000 de lei.
De altfel, 19 operatori economici din judeţ au fost controlaţi de comisarii Protecţiei Consumatorilor în luna aprilie, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Pentru abaterile constatate, echipele CJPC Gorj au aplicat 12 sancţiuni, din care 8 avertismente şi 4 amenzi în cuantum de 10.200 de lei. Totodată, trei operatori economici care comercializează încălţăminte au fost sancţionaţi în trimestrul II al anului curent, suma amenzilor ridicându-se la 8.000 de lei. Alte verificări efectuate de comisarii gorjeni ai Protecţiei Consumatorilor s-au referit; la acţiuni pe linia comercializării şi etichetării produselor textile (amenzi de 14.000 de lei); comercializarea suplimentelor alimentare (au fost aplicate două avertismente); acţiuni privind siguranţa şi comercializarea jucăriilor (4 avertismente şi 5 amenzi în cuantum de 15.000 de lei); acţiuni de control privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a pâinii, a produselor de panificaţie şi a produselor de morărit (un avertisment şi 6 amenzi în valoare totală de 19.000 de lei); acţiuni privind comercializarea anvelopelor second hand (un avertisment şi două amenzi de 7.000 de lei); acţiuni privind comercializarea apelor minerale (un avertisment şi trei amenzi în valoare de 9.000 de lei); acţiuni pe linia produselor cosmetice (5 avertismente şi trei amenzi în cuantum de 9.000 de lei).

CJPC Gorj a acţionat şi după tematici proprii
“Pe parcursul trimestrului II 2017 s-au efectuat acţiuni de control în temeiul unor tematici proprii după ce acestea au fost propuse şi avizate de structura ierarhic superioară astfel: verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la prestarea serviciilor de spălătorie auto; verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la prestarea serviciilor de vulcanizare auto; verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor în saloanele de masaj, întreţinere corporală (tratament şi machiaj cosmetic, manichiură, pedichiură şi epilat, piercing şi tatuaj), coafură şi frizerie; verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia consumatorilor la indicarea preţurilor şi tarifelor la produsele şi serviciile nealimentare; verificarea respectării prevederilor legale în unităţile de restauraţie colectivă. Rezultatele acestor controale s-au concretizat în 13 sancţiuni din care trei amenzi în cuantum de 9.000 de lei. Principalele deficienţe constatate au fost: neafişarea preţurilor sau a tarifelor practicate, lipsa informării în listele meniu cu privire la gramajele preparatelor şi a ingredientelor cu posibil efect alergen.”, a precizat şeful CJPC Gorj, Mădălin Giurcău.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here