Tribunalul Gorj rejudecă dosarul ,,Masa caldă”! Averile colosale ale foștilor șefi din minerit, sub sechestru!

218

Tribunalul Gorj rejudecă dosarul ,,Masa caldă”, un caz controversat care implică mai mulți foști șefi ai exploatărilor miniere din Motru, ai fostului EMC Motru și ai fostei SNLO, precum și patronul fostei societăți Cazare Cantine Motru SA. Aceștia au fost acuzați că, în urmă cu mai bine de un deceniu, ar fi decontat ilegal meniuri pregătite pentru mineri, care în realitate ajungeau la petrecerile unor lideri din minerit și politicieni din Gorj. Prejudiciul estimat în dosar se ridică la suma de 2,8 milioane de lei. Rejudecarea a fost dispusă luna trecută de Curtea de Apel Craiova, care a admis apelul foștilor șefi și a retrimis cauza la instanța de fond, Tribunalul Gorj. Faptele penale s-au prescris, însă aceștia au fost obligați să plătească despăgubiri uriașe către Complexul Energetic Oltenia (CEO), iar instanța a menținut sechestrul asupra bunurilor imobile și mobile ale celor judecați.

Prescripția răspunderii penale și despăgubirile stabilite
În decembrie 2023, Tribunalul Gorj a constatat prescripția răspunderii penale și a încetat procesul penal împotriva celor implicați.
Printre acuzații se numără delapidarea în formă continuată, fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la infracțiuni economice.
Totuși, instanța a admis acțiunea civilă prin care CEO s-a constituit parte civilă, solicitând despăgubiri.
Astfel, mai mulți inculpați au fost obligați să plătească sume considerabile către CEO, ajungând la milioane de lei, în funcție de gradul de implicare al fiecăruia: Ghiga Ion la 280.115 de lei cu TVA; Giuranu Liviu la 1.214.856 de lei cu TVA; Bojincă Constantin la 1.184.535 de lei cu TVA; Iovan Sorin Ioan, la 797.048 de lei cu TVA; Creţan Vasile la 312.431 de lei cu TVA; Dondera Ion la 1.044.891 de lei cu TVA (512.636 de lei – Cariera Lupoaia, 532.254 de lei – Cariera Roşiuţa); Mezinca Mircea la 490.911 de lei cu TVA (224.940 de lei – Cariera Lupoaia, 265.971 de lei – Cariera Roşiuţa); Râbu Vasile la 563.264 de lei cu TVA (312.431 de lei – Cariera Lupoaia, 250.832 de lei – Cariera Roşiuţa); Năstasie Sebastian la 1.308.046 de lei cu TVA; Gheorghescu Florentin Nicu la 992.784 de lei cu TVA; Stelescu Nicolae la 1.193.948 de lei cu TVA; Ciocan Fănel la 158.594 de lei cu TVA; Giuran Nicolae la 151.662 de lei cu TVA; Mihăilă Virgil la 48.754 de lei cu TVA; Olaru Marian la 145.904 de lei cu TVA; Popescu Gheorghe la 27.685 de lei cu TVA; Tatomir Valentin la 39.300 de lei cu TVA; SC Cazare Cantine SA la 2.710.746 de lei cu TVA (1.187.567 de lei cu TVA – Cariera Lupoaia, 1.328.519 de lei cu TVA – Cariera Roşiuţa, 194.658 de lei – E.L.C.F.U. Motru); Căciulan Marinela Ana la 2.710.746 de lei cu TVA; Ciorecan Alexandru la 2.710.746 de lei cu TVA.

Măsuri asiguratorii asupra bunurilor inculpaților
Rejudecarea dosarului a început luna trecută, după ce Curtea de Apel Craiova a admis apelul foștilor șefi din mineritul motrean și a retrimis cauza la Tribunalul Gorj.
Printre măsurile luate de instanță se află menținerea sechestrului asupra bunurilor inculpaților. Proprietăți imobiliare, terenuri, apartamente, spații comerciale, conturi bancare și chiar titluri de stat au fost puse sub sechestru pentru a asigura recuperarea prejudiciilor.
De exemplu, terenuri valoroase și construcții au fost puse sub sechestru pentru a acoperi datoriile către CEO.
Astfel, lui Florentin Nicu Gheorghescu, Alexandru Ciorecan, Nicolae Giuran, Constantin Bojincă și Sebastian Năstăsie le-a fost instituit sechestru pe 1/3 din venituri și au conturile blocate. Fostul director Ion Ghiga are sub sechestru un teren curţi construcţii în suprafaţă de 1700 mp; teren arabil extravilan în suprafaţă de 3,50 ha; teren păşune – fâneaţă în suprafaţă de 4,10 ha; casă de locuit în suprafaţă de 200 mp, până la concurenţa sumei de 250.832 de lei.
Lui Nicolae Stelescu i-a fost instituit sechestru asupra unui apartament; unei garsoniere; teren în suprafaţă de 3510 mp; o construcţie în suprafaţă de 60 mp şi o construcţie în suprafaţă de 32 mp situate pe terenul descris mai sus, până la concurenţa sumei de 1.172.974 de lei. Și bunurile aflate în proprietatea lui Alexandru Ciorecan sunt sechestrate. Este vorba de o casă de locuit în suprafaţă de 157 mp; teren curţi construcţii în suprafaţă de 350 mp şi teren arabil în suprafaţă de 650 mp; bunurilor mobile deţinute la Banca Comercială Romană şi subsidiarele acesteia, inclusiv Titlurile de Stat şi orice unităţi de fond, până la concurenţa sumei de 2.664.614 de lei.
Sub sechestru sunt și bunurile lui Mircea Mezinca, adică o casă de locuit în suprafaţă de 226 mp cu valoare de impozitare 289.743 de lei şi teren în suprafaţă de 1703 (906 mp arabil/ 176 mp păşuni, 621 mp curţi construcţii), până la concurenţa sumei de 470.334 de lei.
Liviu Giuranu are sechestru pe un apartament, până la concurenţa sumei de1.176.225 de lei. Bunurile mobile/imobile aflate în proprietatea lui Vasile Crețan, adică spaţiu comercial în suprafaţă 312 mp; teren curţi construcţii în suprafaţă de 311 mp, până la concurenţa sumei de 282.110 de lei, sunt și ele sub sechestru.
Judecătorii au instituit sechestru și pe bunurile lui Florentin Gheorghescu: teren în suprafaţă de 1830 mp teren, din care suprafaţa de 980 mp teren curţi construcţii intravilan şi suprafaţa de 850 mp teren păşuni extravilan, în punctul Acasă; o construcţie CI – locuinţă, cu suprafaţă construită la sol de 105. 91 mp, situată pe terenul curţi construcţii descris mai sus; o construcţie C2-anexă, cu suprafaţă construită la sol de 61.76 mp. situată pe terenul curţi construcţii descris mai sus; o construcţie C3- anexă, cu suprafaţă construită la sol de 97.50 mp, situată pe terenul curţi construcţii descris mai sus; suprafaţa de 6730 mp teren, din care suprafaţa de 925 mp teren construcţii intravilan, suprafaţa de 1.765 mp teren fâneţe intravilan şi suprafaţa de 4040 mp teren păşuni extravilan, situate în punctul La Conac; o construcţie CI – anexă, cu suprafaţă construită la sol de 40.80 mp. situată pe terenul curţi construcţii descris mai sus; apartament cu două camere în suprafaţă de 47,66 mp; apartament cu două camere în suprafaţă de 48.17 mp., până la concurenţa sumei de 992.784 de lei.
Sub sechestru sunt și bunurile lui Vasile Râbu: teren în suprafaţă de 3296 mp, împreună cu o construcţie locuință cu suprafață construită la sol de 116.44 m.p., o construcție CI – locuină de 95,40 m.p.; locuinţă cu suprafaţă construită la sol de 116.44 mp, o construcţie C2- anexă, cu suprafaţă construită la sol de 95, 40 mp.; teren în suprafaţă de 7123 mp.; teren intravilan în suprafaţă de 1000 mp, împreună cu toate construcţiile situate pe acest teren (casă de locuit în suprafaţă de 332 mp, grajd în suprafaţă de 40 mp, cu număr cadastral 562); apartament în suprafaţă de 47.89 mp., până la concurenţa sumei de 532.942.
Ion Dondera are și el bunurile sub sechestru: teren intravilan în suprafață de 3000 mp și construcții în suprafață de 377,80 mp., până la concurenţa sumei de 1.032.613 de lei.

Dosarul ,,Masa caldă”…
… a fost deschis după un raport al Corpului de Control al CEO, care a relevat că între ianuarie 2009 și aprilie 2013, circa 300.000 de porții de mâncare au fost decontate în plus. Firma Cazare Cantine Motru SA, patronată de Alexandru Ciorecan, a fost principalul beneficiar al decontărilor ilegale. Ancheta a implicat inițial 24 de persoane, însă în timpul procesului numărul inculpaților a fost redus la 19.
Claudiu Matei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.