Tribunalul Gorj judecă un nou termen în dosarul lui Vâlcov

899

Magistraţii Tribunalului Gorj vor judeca, mâine, un nou termen în dosarul în care fostul consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, este judecat pentru instigare la dare și luare de mită. Procesul va începe la ora 11.00. La ultima înfățișare, pe 4 iunie, apărătorul unei inculpate nu s-a prezentat, din cauza unui deces în familie și, în aceste condiții, judecătorul de caz a amânat cauza. Potrivit avocatei lui Darius Vâlcov, Mihaela Greblă, soția secretarului general al Guvernului, clientul său va da declarații în fața instanței, la ultimul termen în proces. ,,Va veni după ce se audiază toți martorii”, a declarat Mihaela Greblă, pentru Gorjeanul. Cauza a ajuns de la Tribunalul Olt la Târgu-Jiu, după ce Curtea de Apel Craiova a hotărât strămutarea dosarului. Darius Vâlcov a declarat încă de la început că se așteaptă ,,să se facă dreptate”. Fostul primar al municipiului Slatina a fost cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru instigare la dare și luare de mită, suspiciunea fiind că ar fi iniţiat constituirea a trei societăţi care ,,acţionau ca un tot unitar”.,,Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice, în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL – având ca activitate, cadastru- astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. În acest scop, inculpatul a exercitat activităţi de determinare mediată, în urma cărora alte două persoane, angajate ale societăţii controlate de acesta, i-au dat funcţionarului din cadrul OCPI, suma de 1000 de lei lunar, în perioada ianuarie 2012-martie 2015, bani necuveniţi, care nu erau evidenţiaţi în actele contabile, întrucât funcţionarul OCPI nu era angajat al societăţii comerciale, iar în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu aviza şi documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL Slatina”, se precizează într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. În același dosar au fost deferiți Justiției Mircea Dogaru, fost consilier juridic al Millenium Topographica şi Elena Calotă, administratorul societăţii, ambii pentru dare de mită şi funcţionarul public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, Eduard Cincu, pentru luare de mită.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here