Abia ieri, sutele de manifestanţi din Bucureşti ori din ţară: Târgu Mureş, Braşov, Cluj, Timişoara, Craiova şi, mai palid, chiar la Târgu Jiu au ajuns la înţeleapta lozincă FĂRĂ VIOLENŢĂ. Spre a se apăra de furtuna stârnită în rândul jandarmilor. Altfel, Jandarmeria e total nevinovată. Numai că fiind sub ordin, la fel ca la Răscoala din 1907 ori la Marea Îmbulzeală din decembrie 1989, fraţii luptă contra fraţilor. Ori, mai exact, copiii îi doboară la pământ pe taţii lor.
O radiografiere a evenimentelor legate de falsul caz/scandal Pro Raed Arafat şi Anti Traian Băsescu nu-şi are, oricum, rostul. Este aproape la fel ca în veşnica dilemă. Cine a fost întâi: „Oul sau găina ?”. Şi-mi veţi da dreptate, sper. SMURD-ul se inventase cam înaintea preşedintelui-jucător. Iar sirianul mai român decât cei mai mulţi români, ne-a dat tuturor o lecţie de viaţă. Nu numai o lecţie de curaj! Bine informat de către subalternii din serviciile speciale ori secrete, cum vreţi să le ziceţi, preşedintele Traian Băsescu nu s-a mai formolizat (NU, nu-i greşeală. Aşa am vrut să scriu). Ca altădată. Şi, mintenaş, cu toate că se băga în treaba altora, sau a altuia, ca în cazul de faţă, convocă o ieşire pe sticlă! A băsnit, crezându-se Emil Boc, că recomandă retragerea proiectului legii Sănătăţii. Una clocită în cuibarul de viespi al laboratoarelor gen „Dr. Mengele” de la Palatul din Dealul Cotrocenilor. Ca lider de jure şi de facto al Guvernului PreşBăsescu-Boc, ca-n matematică, adică prin reducere la absurd, să presupunem că avea tot dreptul. În fond, Emil Boc îi numai un fel de aghiotant al Domniei Sale şi un Megafon. Într-o oră, executantul de serviciu – dr. Ritli Ladislau – comise cererea imperativă. Cu enorm bun simţ, dr. Raed Arafat cel iubit de o ţară întreagă ceru şi el ca protestatarii din Târgui Mureş să se retragă şi să nu-i fie folosit numele. Nici la dezbaterea televizată, în care s-a băgat pe fir – întrerupând emisiunea – Dictatorul Traian Băsescu – dr. Raed Arafat nu s-a contrat cu Traian Băsescu. El a apărat numai Sănătatea şi serviciul SMURD. Cel care a glăsuit de privatizarea SMURD, iar apoi n-a mai recunoscut este chiar cel la care vorbeşte gura fără el. De multe ori. Lucrurile au degenerat. La fel ca-n ’89! Martor îmi este şi arhitectul Doru Stănculescu, mai cunoscut ca un cantautor. Nimeni nu ştie nici că-i fratele bun, după mamă, al cântăreţei de muzică uşoară Mihaela Mihai. Dus cu forţa la Secţia de Poliţie, omul n-a recunoscut că ar fi răufăcător. Dorea numai să-i spună, de la obraz, lui Băsescu ce-avea de spus. N-a semnat nici procesul verbal de amendare, pe motiv că n-avem aprobare să protesteze. Le-a amintit poliţailor foşti miliţieni că n-a avut aprobare nici în decembrie ‘89, când fusese luat din aceeaşi Piaţă a Universităţii şi încarcerat la Jilava. Nu voi relua scandările anti-Băsescu ori antiguvernamentale din Piaţa Universităţii bucureştene. Seamănă cu cele ale protestatarilor din Poliţie ajunşi, mai an, tot la Cotroceni. Ar fi multe of-uri de spus. Ne oprim aici. Presa internaţională – audio, video şi scrisă – în frunte cu publicaţii de prim rang, agenţii precum REUERS şi FRANCE PRESS, dar şi BBC, CNN ori EURONEWS au comentat, titrând, că sunt „Cele mai ample proteste de la venirea lui Traian Băsescu la Putere”. Ce-ar mai fi de zis? Multe, dar toate la vremea lor. Cert este că, şi ieri, în multe oraşe din România, sute de persoane cereau „DEMISIA LUI BĂSESCU!” Cele mai virulente/competente atacuri mi s-au părut ale fostului ministru al Sănătăţii – deputatul Eugen Nicolaescu şi ale preşedintelui PNL – Crin Antonescu. Extrem de ponderate ori echilibrate au fost luările de poziţie ale reprezentanţilor PSD, în frunte cu liderul Victor Ponta. Însăşi USL cere, pe bună dreptate, o sesiune parlamentară extraordinară. Care să dezbată situaţia politică, tensiunile sociale. În care să se decidă o solicitare sau două dintre cele cerute de protestatari: alegeri anticipate şi, bineînţeles, desfăşurarea de alegeri locale şi de alegeri parlamentare la date diferite. Adică, ne-comasarea alegerilor.
Ion Predoşanu
