Trenuri întârziate timp de trei ore

53
trenuriMai multe trenuri care trebuiau să parcurgă ruta aflată în Defileul Jiului, dintre Târgu-Jiu spre Petroşani şi retur, au acumulat vineri seara întârzieri de peste trei ore până la sosirea la destinaţie. Şi asta, datorită unui accident feroviar care s-a petrecut la intrarea pe Defileul Jiului, în staţia Strâmbuţa, cu un tren de marfă, particular. Trenul în cauză se pare că a talonat un macaz, depăşind semnalul pe oprire. Vina se pare că ar fi fost a mecanicului dar acest incident a determinat reprezenţanţii Regionalei CFR să oprească circulaţia în zona Defileul Jiului până la remedierea defecţiunii.

Mai multe trenuri au staţionat, timp de trei ore, la Pietrele Albe şi Petroşani până când trenul de marfă a fost repus în funcţiune, spre disperarea călătorilor obligaţi să aştepte atât de mult şi să întârzie la destinaţie. Putea să se înregistreze în zonă o catastrofă feroviară dacă pe cealaltă linie mai trecea un tren. Trenul marfar venea dinspre Petroşani, iar semnalul a fost depăşit de locomotivă şi de cinci vagoane.

Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here