Trenuri întârziate din cauza defecțiunii unui marfar

805

Circulaţia feroviară a fost oprită joi dimineața, timp de o oră, între Lainici și Pietrele Albe. Trei trenuri de călători au staționat în gări și au înregistrat întârzieri la sosire din cauza defecțiunii unui tren de marfă, care circula pe relația Brazi – Arad, cu 37 de vagoane încărcate.
„Până la sosirea locomotivei de ajutor, necesară retragerii garniturii de marfă din linie curentă, trenurile de călători IR 1824, care circulă în relația Deva – București Nord, R 2083, care circulă în relația Craiova – Petroșani și R 2082, care circulă în relația Petroșani – Craiova, au staționat temporar în gările Lainici, Strâmbuța, respectiv Pietrele Albe, acestea urmând să ajungă la destinație cu întârzieri de 30 – 35 de minute”, a informat, joi, CFR SA, la scurt timp după remedierea problemei.
Compania a adresat scuze călătorilor și i-a asigurat că personalul feroviar al SRCF Craiova a acordat tot suportul tehnic necesar operatorului de marfă pentru retragerea garniturii defecte în condiții de siguranță, operațiune necesară pentru redeschiderea liniei și reînscrierea în circulație a celor trei trenuri de călători.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here