Trenuri anulate din cauza unor lucrări la infrastructura feroviară

1288

Circulaţia unor trenuri va fi modificată în a doua parte a lunii iunie, pentru o serie de lucrări la infrastructura feroviară.
Astfel, în circulaţia trenurilor vor interveni modificări, după cum urmează: în perioada 22/23 iunie – 26/27 iunie 2022, trenul IR 1920 Mangalia – Bucureşti Nord – Craiova – Simeria – Arad se anulează pe distanţa Simeria – Arad şi circulă conform graficului de circulaţie în relaţia Mangalia – Bucureşti Nord – Videle – Craiova – Târgu Jiu – Simeria.
De asemenea, trenul IR 1922 Arad – Simeria – Bucureşti Nord – Mangalia se anulează pe distanţa Arad – Simeria şi circulă conform graficului de circulaţie în relaţia Simeria – Târgu Jiu – Craiova – Videle – Bucureşti Nord – Mangalia.
„Călătorii care au bilete achiziţionate la aceste trenuri, sunt rugaţi să meargă la staţia sau agenţia CFR de la care au cumpărat biletul, pentru returnarea contravalorii sau schimbarea rutei şi se pot informa cu privire la aceste aspecte la numărul de telefon 0731990129. Pasagerii care au bilete la aceste trenuri în trafic intern şi doresc să renunţe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare”, anunță CFR Călători.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here