Trenul de noapte care n-a mai venit niciodată

1060

La fel ca și un om, o carte are destinul ei. Destinul romanului ,,Patru nopți și trei zile” de Victoria Stolojan Munteanu pornește de la o scrisoare particulară adresată autoarei de un venerabil profesor (87 ani), rugând-o republicarea lui.

Elementul convingător este redat într-un singur rând: personajul principal, fost elev al profesorului respectiv, avea cartea lângă el, când a fost găsit mort de sora lui. De aici încolo amănuntele nude sunt tratate, asemenea picturii naive, la modul de literatură naivă contemporană. Efectul stradal își spune cuvântul printr-un limbaj propriu. Echivalența celor patru nopți nu este egală cu amploarea celor trei zile de singurătate. Evaluarea lor are criterii diferite și ,,împrumuturile sufletești se restituie cu dobândă”.
Așteptând trenul care nu vine niciodată, așteptându-l într-o cârciumă devenită casa de acasă, eroul principal, cu nume sau fără nume, își deapănă amintirile din liceu, facultate, sau amintirile intime, în față unui public absent. Femeia care stă cu el la masă are gândurile ei. Astfel ,,cârciumă” devine kilometrul zero al unui orășel de provincie sau al unui sat de munte.
Povestirile din romanul Victoriei Stolojan Munteanu, povestiri masculine versus povestiri feminine, au o larghețe tematică variind de la fragmente de câteva rânduri de sexologie rurală, practică și frustă ca o ață ruptă, fără influențe freudiene, până la încercarea de sinucidere în baia unei garsoniere. Singurătatea celor patru pereți, singurătatea în doi, este „controlată” de Hybris, entitate de genul feminin, energie negativă, zeița cea rea, aducătoare de nenoroc și nefericire: „Am băut berile acelea, până am ajuns iar la trei zile. Îmi amintesc prima seară petrecută împreună: eram prea amețiți amândoi și am adormit. A doua zi am încercat și nu a mers. Rotițele mele ruginiseră de atâta alcool. (…) Am rugat-o pe ea să mă ajute. Eu de mângâieri aveam nevoie, nu de felul în care s-a oferit ea să mă ajute. (…) A urmat o partidă de sex. Ea a mers până la toaletă. Nu mai venea. M-am dus după ea. Era căzută pe scaunul de WC. Pe jos sânge. Încercase să se sinucidă.”
Amânarea zilei sinuciderii conține în ea întregul roman ,,Patru nopți și trei zile”. Formula ,,și mâine este o zi” invocă o numărătoare în gol, o singurătate între patru pereți, o povestire prevestitoare a celei de-a patra zi, pereche cu cele patru nopți care dau titlul cărții. Lipsa ei, temporară, are un conținut static. Drumul spre cârciumă, asimilată casei, devine vulnerabil. Fragilitatea celor care îl străbat devine și ea cronică ‒ atât ca stare psihică, dar și cronică orală într-un oraș provincial, unde totul se află, de știe, înainte de a se întâmpla: ,,Am înțeles târziu. Mama m-a rugat cu lacrimi în ochi să nu renunț la școală pentru nimeni, că toți bărbații sunt la fel și că voi ajunge ca ea suntem trei frați cu trei nume diferite iar ea – zace beată mai tot timpul.”
Cartea Victoriei Stolojan Munteanu este un roman bazat pe tipologia povestirilor masculine versus povestiri feminine. Rulându-și stilul realist contemporan, ca și erotismul liber, practicat și povestit cu lux de amănunte, bărbatul și femeia din romanul ,,Patru zile și trei nopți” sunt prototipuri egale într-un tablou social, intim sau public.
Filozofia consumatorului de cafea, apă minerală, bere, un exagerat sau un ,,extremist” al timpului pierdut într-o cârciumă sătească sau dintr-un orășel de munte, îngăduie un raport deschis între autoare și personaje. Arta povestitului necesită singurătatea povestitorului.
Arheologia Sarmisegetuzei, frumusețea liniștită a Munților Apuseni, sau liniștea asurzitoare dintr-un mic birou de funcționar într-o fabrică de armament și gloanțe, într-o pădure străină de cele ale scrisului, alcătuiesc un mozaic tematic, și ,,beția cotidiană” are accente deschise până la divulgarea secretelor.
Celebră în romanul Victoriei Stolojan Munteanu este scena de proces cerut de un soț pentru soția sa, care practica zoofilia. Rurală sau de apartament, nu mai contează. Sau femeia anonimă care îi cere procurorului care o ancheta tot pentru un astfel de delict, să aplice același tratament proprie-i soții. Și într-adevăr, soția procurorului, dezbrăcată, avea urme de zgârieturi de pisică pe coapse.
Viabile prin mandat literar, personajele Victoriei Stolojan Munteanu, devin independente și romanul în sine păstrează individualitatea fiecăruia. Ruleta literară începe dincolo de patru nopți și trei zile.
Celia Ifrim

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.