Tren electric pe ruta Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria – Târgu-Jiu

2821

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunţat că a fost avizată în Consiliul Tehnico-Economic al ministerului achiziţia a încă 20 trenuri electrice de lung parcurs.
Licitaţia va fi derulată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară prin PNRR, la o valoare estimată de 180 milioane euro, la care se adăuga costurile întreţinerii şi reparaţiilor de aproximativ 270 milioane euro (sumă asigurată de operatorii feroviari în cadrul implementării contractelor de servicii publice).
Potrivit ministrului, investiţia are mai multe obiective: îmbunătăţirea ofertei de transport prin creşterea numărului de trenuri pe rută şi pe zi, corelat cu introducerea unei frecvenţe predictibile; asigurarea unor legături directe şi rapide între marile oraşe ale României; punerea în valoare a investiţiilor de modernizare derulate pe întreaga reţea feroviară TEN-T de pe teritoriul României; susţinerea programului de trecere la sistemul de comandă – control al trenurilor bazate pe standardul european ERTMS/ETCS; asigurarea unor servicii de transport feroviar de călători care să respecte Standardele Tehnice de Interoperabilitate și înlocuirea tracţiunii diesel cu una electrică.
Traseele pe care vor circula noile trenuri electrice sunt:
• Oradea – Cluj Napoca – Sighişoara – Braşov;
• Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria (Deva) – Târgu Jiu – Craiova – Calafat;
– Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Iaşi;
– Braşov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Suceava;
– Galaţi – Mărăşeşti (Focşani) – Bacău – Iaşi;
– Galaţi – Mărăşeşti (Focşani) – Bacău – Suceava;
– Galaţi – Brăila – Constanţa – Mangalia;
– Iaşi – Bacău – Mărăşeşti (Focşani) – Barboşi (Galaţi) – Brăila – Constanţa – Mangalia;
– Suceava – Bacău – Mărăşeşti (Focşani) – Barboşi (Galaţi) – Brăila – Constanţa – Mangalia;
– Giurgiu – Bucureşti – Ciulniţa (Slobozia) – Călăraşi.
Serviciile vor fi oferite, iniţial, pe liniile deja electrificate la momentul punerii în circulaţie a trenurilor, însă acestea vor fi extinse odată cu punerea în funcţiune a instalaţiilor pentru asigurarea tracţiunii electrice (Cluj Napoca – Oradea, Bucureşti – Giurgiu, Constanţa – Mangalia).
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească noile trenuri achiziţionate sunt: să circule cu o viteză maximă de 200 km/h; să aibă o capacitate minimă de 160 locuri pe scaune (clasa întâi şi clasa a doua); să asigure confortul pentru deplasări de lung parcurs (7 – 10 h /direcţie).
Mentenanţa va fi asigurată de furnizor pentru o perioadă de 15 ani cu posibilitatea de extindere la 30 de ani, a mai afirmat Grindeanu.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.