Tren cu cărbune, oprit de un hoţ

415

Un tren ce transporta cărbune a fost oprit pe traseu de către un tânăr din Motru, ce intenţiona să fure mecanismele de cuplare dintre vagoane. Hoţul a renunţat însă la planul său după ce şi-a dat seama că a fost observat de către angajaţii unităţii.

În cursul zilei de 24 ianuarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au fost sesizaţi cu privire la faptul că în data de 23 ianuarie unul din trenurile unităţii ce transportau cărbune, a fost oprit intenţionat pe traseu de către o persoană care intenţiona să sustragă mecanismele de cuplare dintre vagoane. În scurt timp, poliţiştii au reuşit să stabilească identitatea hoţului. „În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat autorul faptei ca fiind M.C.C., de 25 ani, din municipiul Motru. În data de 23.01.2013, orele 13:00, acesta a oprit garnitura de tren, prin închiderea robinetului de presiune de la dispozitivul de frânare de la ultimul vagon, cu intenţia de a sustrage bunuri, respectiv mecanisme de cuplare dintre vagoane, fiind observat de angajaţii unităţii. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de furt calificat, faptă prev. şi ped. de art. 208-209 alin. 3 lit. f din C.P.”, a precizat George Neagoe, purtător de cuvânt al IPJ Gorj.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here