Trei victorii consecutive pentru juveţi

1095

Universitatea Craiova rămâne în fruntea Ligii 1 după succesul cu Chindia Târgovişte. Un singur gol a fost de ajuns pentru ca trupa din Bănie să se impună în faţa echipei lui Viorel Moldovan. Reuşita a venit de la golgheterul începutului de sezon, Mihai Roman, în minutul 46. În ciuda faptului că era favorită clară, formaţia lui Corneliu Papură s-a chinuit teribil pe final de mici, atunci când oaspeţii au lovit şi transversala prin Neicuţescu (`89). Din nefericire pentru olteni, Vlădoiu a părăsit terenul accidentat în minutul 18, după un duel tare cu Florea. Craiova şi Viitorul sunt singurele echipe cu maxim de puncte după primele trei etape, constănţenii având golaveraj superior. Pentru alb-albaştrii urmează meciul retur cu Honved Budapesta. Confruntarea cu ungurii are loc joi, 1 august, de la ora 19.15, pe stadionul „Ion Oblemenco“.

Roman: ,,A fost o căldură insuportabilă”
Mihai Roman a ajuns la trei goluri în toate competiţiile pentru Universitatea Craiova de la începutul sezonului. Fostul atacant de la Pandurii a declarat că succesul oferă continuitate formaţiei sale, chiar dacă meciul s-a jucat la temperaturi greu de suportat. ,,Suntem foarte bucuroşi că am reuşit să câştigăm în această seară. Ştiam că ne aşteaptă un meci greu. În continuare trebuie să ne refacem pentru următorul meci de joi, pentru returul cu Honved. Noi trebuie să avem continuitate în evoluţii bune. Este o victorie care ne dă continuitate spre alte victorii. Cel mai greu adversar a fost căldura, în primul rând. A fost o căldură insuportabilă. Cred că la ora jocului au fost 35 de grade, dar asta e. Suntem jucători, trebuie să ne adaptăm şi la aceste condiţii”, a declarat Roman.

Papură: ,,Un meci complicat”
Antrenorul ,,juveţilor”, Corneliu Papură, a admis că ritmul în care joacă echipa sa îi pune destule probleme. Craiova s-a chinuit să o bată pe Chindia, iar pe Universitatea o aşteaptă un nou examen important. ,,Am reuşit să câştigăm un meci pe teren propriu destul de complicat, având în vedere că în urmă cu trei zile am jucat în Europa League, un meci fizic, cu accidentări, capete sparte, care ne-a uzat. Cred că puteam închide meciul, să nu mai tremurăm pe final. S-a simţit oboseala şi am cedat oarecum iniţiativa. Primul lucru la care trebuie să ne gândim, să pregătim foarte bine meciul cu Honved. Să uităm cât mai repede acest meci, să ne refacem, odihna este singurul lucru la care mă gândesc acum”, a spus Corneliu Papură.

Universitatea Craiova – Chindia Târgovişte: 1-0 (0-0)
„U“ Craiova: Pigliacelli – Vlădoiu (`25, Martic), Kelic, Acka, Bancu – Qaka (`65, Mateiu), Cicâldău (`79, Vătăjelu), Ivanov – Bărbuț, M. Roman, V. Constantin. Antrenor: Corneliu Papură.
Chindia: Aioani – Martac, C. Dinu, Leca, Neciu – Novac, L. Mihai (`61, Bic) – Neguț, Neicuțescu, Florea (`74, Cherchez) – Voduț (`61, Dumitrașcu). Antrenor: Viorel Moldovan.
Cartonaşe galbene: Cicâldău `51 / D. Florea `21, Neicuțescu `26.
Au arbitrat: Horia Gabriel Mladinovici – Ciprian Danșa, Stelian Slabu; Andrei Moroiţă.
Observatori: Cornel Fecioru, Viorel Ilinca.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here