Trei spitale au aderat la contractul colectiv de muncă naţional

152

spital motru (4)În urma apelului făcut de sindicatele reprezentative din sistemul sanitar gorjean către conducerile unităţilor spitaliceşti din judeţul nostru de a adera la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unităţi al Ministerului Sănătăţii şi unităţilor din subordine, trei dintre acestea au semnat deja aderarea. Urmează ca acelaşi lucru să se întâmple şi în cazul celorlalte spitale din Gorj.

Primele trei spitale gorjene care au aderat la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unităţi al Ministerului Sănătăţii şi unităţilor din subordine sunt cele din: Motru, Rovinari şi Turceni. „Miercuri am fost la Motru, Rovinari şi Turceni, unde s-a aderat la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unităţi al Ministerului Sănătăţii şi unităţilor din subordine. Urmează ca vineri, 28 octombrie, să mergem la Novaci, Târgu-Cărbuneşti, Dobriţa şi Spitalul Judeţean pentru ca şi acestea să adere”, a explicat Valentin Popa, preşedintele Sindicatului Sanitas Gorj. Potrivit liderului sindical, nu s-au înregistrat probleme în privinţa aderării, iar acolo unde au fost mici discuţii, s-a ajuns la înţelegere, în final. „Nu au fost probleme legate de aderare; mici discuţii au fost la Turceni, dar s-au rezolvat. Cel mai târziu luni toate spitalele vor depune cerere pentru aderare la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unităţi al Ministerului Sănătăţii şi unităţilor din subordine”, susţine Valentin Popa, preşedintele Sindicatului Sanitas Gorj. În judeţul Gorj funcţionează la ora actuală şapte unităţi spitaliceşti: Spitalul Judeţean de Urgenţă Târgu-Jiu, Spitalul Orăşenesc Târgu-Cărbuneşti, Spitalul Municipal Motru, Spitalul Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari, Spitalul Orăşenesc Turceni, Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” din comuna Runcu (fostul Sanatoriu Dobriţa) şi Spitalul Orăşenesc Novaci. În majoritatea este reprezentativ Sindicatul Sanitas, în restul reprezentativitatea fiind deţinută de Sindicatul „Sănătatea”. Liderii celor două sindicate susţin că s-au hotărât să susţină aderarea la Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unităţi al Ministerului Sănătăţii şi unităţilor din subordine pentru că doresc aplicarea unitară a legii în spitalele din Gorj.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here