Trei răniți, între care un copil de un an, după impactul dintre două mașini, la Romanești

2428

Trei persoane au ajuns la spital, ieri, după impactul dintre două mașini produs pe DE 79, în cartierul Romanești. Polițiștii au efectuat cercetări la fața locului pentru a afla împrejurările în care a avut loc evenimentul, stabilind că vinovat de producerea accidentului a fost un tânăr de 29 de ani, din comuna Telești, care ar fi intrat în depășirea autoturismelor din față și s-a ciocnit cu un autovehicul condus regulamentar de un bărbat de 24 de ani, care virase la stânga pentru a intrat pe un podeț.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 24 de ani și doi pasageri din mașina condusă de bărbatul care ar fi provocat accidentul au suferit leziuni.
,,Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit faptul că un tânăr de 29 de ani, din comuna Telești, în timp ce conducea un autoturism pe DE 79 Romanești. din direcția Târgu-Jiu în direcția Rovinari, ar fi efectuat depășirea neregulamentară a mai multor autoturisme, intrând în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de către un tânăr de 24 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, care se deplasa în aceeași direcție și care a efectuat virajul la stânga pentru a intra pe un podeț. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului auto de 24 de ani, precum şi a unei femei de 33 de ani și a unui minor de un an, care se aflau pe bancheta din spate a autoturismului angajat în depăşirea neregulamentară. Răniţii au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al Poliției Gorj.
La fața locului au fost trimise două autospeciale pentru descarcerare, un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu și patru ambulanțe din cadrul SAJ Gorj. ,,Au constatat că, în urma impactului, au rezultat trei victime: un bărbat, o femeie și un copil de aproximativ un an, care nu erau încarcerate. Acesta au primit primul ajutor calificat la fața locului și au fost transportate la UPU Târgu-Jiu”, a precizat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.
Copilul de un an ar fi suferit un traumatism cranio-cerebral, în urma impactului.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here