Trei persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma unui accident produs la Drăgoieni, după ce două maşini s-au ciocnit. ,,Am fost solicitați să intervenim la un accident rutier produs în cartierul Drăgoieni, din municipiul Târgu-Jiu, în care au fost implicate două autovehicule. La fața locului s-au deplasat două autospeciale pentru descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și două ambulanțe din cadrul SAJ Gorj, echipajele de intervenție constatând că, în urma impactului, au rezultat trei victime, care erau conștiente și nu erau încarcerate. Acestea au primit primul ajutor calificat la fața locului și au fost transportate la UPU Târgu-Jiu pentru investigații medicale suplimentare”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Polițiștii au stabilit că un tânăr de 24 de ani, din Scoarța, care ar fi efectuat o depășire neregulamentară, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67, spre Târgu-Jiu, intrând în coliziune cu un alt autovehicul, condus de un bărbat de 51 de ani, din Novaci, care circula regulamentar, din sens opus. Cei doi au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. Șoferii și un pasager au avut nevoie de îngrijiri medicale. Polițiștii vor continua cercetările în cadrul unui dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.
L.F.