Trei răniți în două accidente, în Gorj

2324

Două accidente au avut loc, marți, în județul Gorj, în urma cărora trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Primul eveniment rutier s-a produs în jurul orei 14.00, pe strada Termocentralei, din Târgu-Jiu, din vina unui taximetrist care, aflat sub influența băuturilor alcoolice, ar fi ajuns cu mașina pe contrasens.
,,Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Drăguțești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Termocentralei, din municipiul Târgu-Jiu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ajungând pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un ansamblu de vehicule, compus din cap tractor și semiremorcă, condus de un tânăr de 28 de ani, din comuna Runcu.
După impact, autoturismul a revenit pe sensul său de mers, întorcându-se invers, moment în care a fost acroșat frontal de un autoturism condus de un bărbat de 39 de ani, din municipiul Craiova. În urma impactului a rezultat rănirea conducătorilor auto de 28 și 35 de ani, aceștia fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, la bărbatul de 35 de ani, rezultând o concentrație de 0,03% alcool pur în aerul expirat, iar la ceilalți rezultatele au fost negative. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, au precizat reprezentanții IPJ Gorj.
La fața locului au intervenit un echipaj pentru descarcerare, unul SMURD, din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgu-Jiu, precum și un echipaj din cadrul SAJ Gorj. ,,Au constatat că, în urma impactului, au rezultat două victime. Ambele victime erau conștiente, însă una dintre acestea a rămas încarcerată. Pompierii militari au intervenit pentru descarcerarea acesteia și acordarea primului ajutor calificat.
Ambele victime au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgente a spitalului din Târgu-Jiu”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj. Al doilea accident a avut loc, marți seara, pe DJ 673 A, în comuna Drăgotești.Un șofer a intrat cu mașina pe contrasens, ciocnindu-se cu un autoturism care circula regulamentar. Un pasager din al doilea autovehicul a suferit leziuni ușoare. Și în acest caz s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. ,,La plecarea de pe loc, un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani din localitate, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un altul, care circula regulamentar, condus de un tânăr de 22 de ani, din Mătăsari”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.