Trei puncte pentru linişte

698

Fotbaliştii Universităţii Craiova vor să facă uitat eşecul greu suferit în partida cu Dinamo Bucureşti. Pentru a merge liniştiţi în vacanţă, Mitriţă şi compania au nevoie de un succes în această seară, împotriva formaţiei Gaz Metan Mediaş. Nici ardelenii nu traversează cea mai bună perioadă, fiind învinşi în runda precedentă de FC Hermannstadt. Partida începe la ora 20.00. Antrenorul italian Devis Mangia şi-a îndemnat elevii să arate mai multă determinare pe teren şi să-şi ceară scuze în faţa suporterilor printr-o victorie. “Este un meci foarte dificil cu Mediaş. Nu sunt supărat, dar nu sunt fericit. Am vorbit cu băieţii normal, dar nu au fost necesare prea multe vorbe, suntem conştienţi că am făcut un meci slab la Dinamo, unul similar cu cel de la Sepsi, probabil chiar mai slab. Nu cred că este problemă că jucătorii aşteaptă vacanţa. Eu am făcut ce am simţit la finalul meciului cu Dinamo, să-mi cer scuze faţă de suporteri, fiindcă am greşit şi eu, nu am făcut treabă bună. Am zis că a fost cel mai slab meci de când am venit în România. În fotbal e bine că urmează alt meci, putem demonstra că a fost un accident. Sper să avem mai multe puncte după meciul cu Mediaş, chiar dacă vom avea şi aşa mai puţine ca anul trecut, dar este un campionat mai echilibrat. Dacă nu vom avea motivaţie nici acum, după ce s-a întâmplat la Dinamo, atunci vom avea o mare problemă! Mediaş nu a pierdut 3-0 cu Dinamo, aşa că nu cred că va fi mai motivată decât noi. Mă aştept ca echipa să-şi reia drumul”, a afirmat tehnicianul italian. Mangia a atins şi un subiect delicat, dar a spus că nu se gândeşte să părăsească echipa după înfrângerea dureroasă din “Groapă”. “Este exclus să-mi dau demisia, sută la sută nu voi face acest lucru. Fanii pot face ce vor, pot avea ce reacţie simt. Eu aş încerca să stau alături de o persoană atunci când este la greu, dar ei pot face ce vor. Rezultatul este foarte greu, dar situaţia nu este aşa de dificilă, veneam după 3 victorii. Problema a fost acest meci şi începutul de sezon. Sunt mulţumit de toţi jucătorii care au venit în vara aceasta. Eu îi văd la antrenament şi apoi decid, evaluările le fac după cum se antrenează”, a declarat italianul.

Pigliacelli: “Nu e un meci vital”
Portarul Mirko Pigliacelli a admis că urmează o partidă foarte importantă pentru configuraţia clasamentului, dar nicidecum una decisivă. Italianul “Ştiinţei” a mai spus că unii dintre fani sunt prea “prăpăstioşi” când echipa pierde. “Cred că meciul cu Mediaş e important pentru noi şi trebuie să facem totul pentru a păstra cele trei puncte acasă şi vă asigur că vom da totul pe teren. Nu sunt de acord că este un meci vital cu Mediaşul, fiindcă suntem pe locul trei, nu pe ultimul. Şi noi vrem să fim primii, ca şi fanii, pentru asta muncim şi sperăm să ajungem mai sus. Dacă ne referim la valoarea echipei, cred că puteam mai mult în acest sezon. Poate nu ar trebui să spun asta, dar când pierdem lumea ne vede la retrogradare, iar când câştigăm ne văd campioni”, a declarat goalkeeperul.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here