Trei polițiști gorjeni recompensați pentru prinderea unui infractor

2789
Comuniocat IPJ Gorj: Astăzi, trei polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu – Biroul de Ordine Publică, au fost recompensați pentru contribuția decisivă în prinderea bănuitului unei tâlhării, la scurt timp de la comiterea faptei, în data de 21 decembrie 2022.
În noaptea de 20/21 decembrie 2022, în jurul orei 01:00, agent șef principal Burciu Mihai, agent șef adjunct Vătafu Marian și agent de poliție Cotojman Antonio se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza municipiului Târgu-Jiu, când au fost direcționați de către dispecerul Poliției Municipiului Târgu-Jiu să se deplaseze pe strada Săvinești, la locuința unei tinere din județul Alba.
Tânăra de 18 ani le-a declarat polițiștilor că s-a întâlnit cu un bărbat a cărui identitate nu o cunoaște și în urma unor discuții contradictorii, acesta a agresat-o fizic și i-a sustras geanta în care avea 3600 de lei, 50 de euro, un card bancar și documentele de identitate, după care a părăsit imobilul.
La câteva străzi distanță, polițiștii au observat un bărbat care corespundea semnalmentelor descrise de tânără și au procedat la interceptarea sa, moment în care acesta a luat-o la fugă.
Colegii noștri au pornit în urmărirea sa, acesta fiind prins si imobilizat la scurt timp.
Procedând la efectuarea controlului corporal al bărbatului, a fost găsită asupra sa suma de bani sustrasă.
Le mulțumim colegilor pentru profesionalismul și implicarea de care au dat dovadă în vederea identificării cu operativitate a bărbatului bănuit de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie!

 

3 COMENTARII

  1. o_O La 1:00 noaptea s-a întâlnit cu un bărbat a cărui identitate nu o cunoaște și în urma unor discuții contradictorii, acesta a agresat-o fizic și i-a sustras geanta în care avea 3600 de lei, 50 de euro, un card bancar și documentele de identitate, după care a părăsit imobilul. WTF?!?! Presupun ca respectivii politisti s-au intors la tanara sa fie si acolo recompensati?

  2. Premiati pentru ca s-au achitat de sarcinile de serviciu!? Pentru care sarcini sunt platiti cu salarii incomparabile cu ale altor categorii sociale ! Sa fim seriosi dar e de toata jena !

  3. În concluzie au fost plătiți suplimentar ca si-au îndeplinit atribuțiile, menirea pentru care a distrus înființată politia. In particular, gagica aia din Alba e cumva prostituată iar porcul care a jefuit-o o fi chiar peștele? Sau un client? Intreb și eu, nu dau cu parul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here