Trei polițiști au descins la Primăria Stănești! Este anchetat primarul Blideanu și fiul său, director de cămin

4180

Polițiști de la Poliția Municipală Târgu-Jiu au descins, marți, la Primăria Stănești, audiindu-l pe primarul localității în biroul acestuia. Martori spun că, cei trei agenți au intrat și în biroul contabilei primăriei și că ar fi discutat și cu Vasile Pârvulescu, fostul primar al localității. La adresa primarului și a fiului acestuia s-a făcut o plângere penală, anul trecut, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu-Jiu, edilul fiind acuzat că își protejează fiul, director de cămin, respectivul nevenind nici măcar la serviciu, dar fiind pontat prezent la locul de muncă.

Primarul comunei Stănești, liberalul Ștefan Blideanu, a confirmat informația, într-un stil caracteristic, deranjat că Gorjeanul a aflat despre venirea în primărie a celor trei polițiști de la municipală. ,,Da, au venit. Dar întrebații pe ei de ce au venit la primărie. Nu este datoria mea să vă spun. Știți foarte bine că este dosar la plângerea lui Isdrugă. Să nu mă mai sunați niciodată nu vreau să vorbesc cu dumneavoastră. Nu avem ce discuta”, a spus, răspicat, edilul liberal. Deși am încercat să aflăm dacă și fiul edilului a fost audiat la locul de muncă, acesta apărând în ultimele două zile la serviciu, spre mirarea cetățenilor, primarul a refuzat să vorbească despre acesta.Interesant este că în ziua audierilor, fapt cunoscut de primar, salariații primăriei din Stănești au fost trimiși ,,în teren”. Practic, edilul a vrut ca primăria să rămână goală pentru ca informația să ajungă apoi la cetățeni. În instituția publică nu au mai rămas, marți dimineața, decât secretarul primăriei Claudia Ștefoane, primarul, contabila Floarea Pârvulescu și soțul acesteia, fostul edil local, consilier superior în cadrul UAT. Cel din urmă a fost luat la întrebări de polițiști.

Reclamații vizitați în mediul lor de polițiști
Cristi Isdrugă, cel care a făcut plângerea penală la adresa primarului și a fiului acestuia, acuzându-l pe edil de abuz în serviciu, s-a declarat nemulțumit de intervenția polițiștilor la Stănești. ,,Ancheta trebuia să se facă în sediul poliției. Acolo trebuia să fie audiați împricinații. Oricum în baza art.13.indice 2. din Legea NR.78/2000 pentru anchetarea acestui caz era competent procurorul, nicidecum poliția. Iar faptul că poliția își anunță vizitele la cei reclamați nu este normal, fapt care îmi indică mie o încercare de mușamalizare”, a zis Isdrugă. Dosarul penal nr.4664/P/2019 și dosarul nr.4414/P/2019 s-au conexat în unul singur, în acesta fiind cercetat penal primarul și directorul de cămin, fiul edilului.
A.STOICA

1 COMENTARIU

  1. Ati uitat sa spuneti ca era si preamarita doamna SPANU MERI la serviciu. A venit odata cu politistii .
    Ati uitat sa scrieti despre asta. Se poate ?
    Si nici de viceprimarul Apostu nu ati scris ca era prezent la serviciu .
    Sa intelegem ca doar persoanele importante sunt in atentia dvs. ..

Dă-i un răspuns lui aflatot Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here