Trei localnici din Licurici, cercetaţi pentru furt de produs petrolier

280

Trei localnici din comuna Licurici sunt cercetaţi de oamenii legii sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, după ce au fost prinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau produs petrolier dintr-un rezervor aflat în incinta unui parc petrolier din localitate.

În cursul zilei de 21 ianuarie, un echipaj de jandarmi din cadrul Detaşamentului Bărbăteşti care executa o misiune de prevenire şi combatere a furturilor de produse petroliere din conducte, parcuri petroliere şi instalaţiile aferente acestora, a depistat pe raza localităţii Licurici trei bărbaţi care sustrăgeau produs petrolier. „Numiţii C.C., de 46 ani, G.M.C., de 29 ani şi pe C.C., de 23 ani, toţi cu domiciliul în comuna Licurici, au sustras dintr-un rezervor de produse petroliere aflat în incinta unui parc petrolier cantitatea de 330 litri produs petrolier, tip gazolină, în 11 recipienţi din material plastic cu capacitatea de 30 litri fiecare”, a declarat Alin Ivan, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Gorj. Cei trei suspecţi încărcaseră deja cinci dintre bidoanele cu gazolină în portbagajul autoturismului unuia dintre ei şi depozitaseră alte şase bidoane lângă o baracă metalică situată în apropierea porţii de acces în parcul petrolier în momentul în care au fost depistaţi de către echipajul de jandarmi. Aceştia din urmă au sesizat imediat poliţia, la faţa locului deplasându-se poliţişti din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti. „A fost efectuată cercetarea la faţa locului cu privire la fapta comisă, de către poliţiştii din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Târgu-Cărbuneşti, care au ridicat probe şi contraprobe din recipienţii cu produs petrolier sustras, precum şi din rezervorul petrolier aflat în incinta parcului. Reprezentanţii societăţii păgubite au fost informaţi cu privire la constatare şi s-au deplasat la faţa locului sprijinind verificările efectuate, urmând să calculeze şi să comunice valoarea prejudiciului. Produsul petrolier a fost ridicat de la persoanele în cauză şi restituit părţii vătămate pe bază de proces-verbal”, a mai precizat Alin Ivan. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiuni de furt calificat, poliţiştii continuând acum cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor doi suspecţi.
Roxana Lupu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here