Trei gorjeni pentru posturile bănoase de la stat. Cine a prins funcție!

3318

Bătălie politică pentru ocuparea unor poziții în instituții-cheie ale statului aflate sub control parlamentar. Funcțiile sunt remunerate cu mii de euro lunar, iar numirile se fac prin negocieri politice. Trei gorjeni și-au depus CV-urile pentru a prinde un asemenea post. Este vorba despre senatorul PSD Scarlat Iriza, de ex-judecătorul CCR Toni Mihail Greblă, dar și de Maria Moța, fosta șefă a femeilor din PDL Gorj.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, miercuri, candidații pentru funcțiile de la vârful ASF, ANRE, Consiliul Legislativ, dar și schimbări în comisiile parlamentare de control al activității SRI și SIE. Votul a fost secret, cu buletine.

O nouă funcție pentru Greblă
Fostul senator de Gorj, Toni Mihail Greblă, a fost susținut de PSD pentru ocuparea unei funcții de conducere în Consiliul Legislativ. Mai precis, pentru șefia Secției de Drept Privat, pe care a și câștigat-o cu 295 de voturi „pentru”.
Judecătoarea Mariana Moța a câștigat șefia Secției de Drept Public.Pentru cele două funcții de președinte de secție în cadrul Consiliului Legislativ și-au depus candidatura șase persoane.Greblă a fost numit judecător la Curtea Constituțională a României în 18 decembrie 2013, dar a demisionat, în 2015, pe fondul acuzațiilor făcute de DNA împotriva sa. În iunie 2019, Înalta Curte de Justiție a decis achitarea definitivă a lui Greblă pentru acuzațiile de corupție aduse de DNA. Ulterior, Greblă a fost secretar general al Guvernului Dăncilă.
Consiliul Legislativ analizează și avizează proiectele de legi.

Vrea un nou mandat de parlamentar
Senatorul PSD de Gorj, Scarlat Iriza, își dorea să ocupe un post în cadrul Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei.
Parlamentarul și-a depus CV-ul pentru poziția de membru în Comitetul de reglementare al ANRE, spunând că din această calitate ar putea ajuta Complexul Energetic Oltenia.
Negocierile s-au dus între PNL și PSD. Liberalii au primit funcția de vicepreședinte ANRE, iar PSD cele două poziții de membru. Social-democrații au decis să-i susțină pe Marian Neacșu (Pro România) și Valeriu Steriu (PSD). Mandatul lor va expira pe 23 iulie 2025.
„Selecția candidaților ANRE este o bătaie de joc anul acesta. Candidații nu au fost audiați în comisii, nu au avut ocazia să ne spună ce au de gând să facă în comitetul de reglementare. După cum vă imaginați, unii candidați nu au nicio legătură cu piața de energie. În timp ce USR a organizat un concurs de selecție pe bază de CV-uri și interviu, partidele vechi au făcut un concurs de obediență”, a acuzat USR.După ce a ratat această funcție, Iriza anunță că își mai dorește un mandat de parlamentar. „Așa a hotărât partidul. O să continui activitatea politică. Îmi mai doresc un mandat de parlamentar”, spune Iriza, care încă mai speră la o funcție în ANRE. „După alegerile parlamentare, peste un an și două luni, vor mai fi încă patru posturi la ANRE și sper ca atunci să am mai mult noroc”, a adăugat senatorul PSD Gorj.

Susținere liberală pentru CNCD
În cărți pentru a prinde o funcție este și gorjeanca Maria Moța, promovată la București, în timpul guvernării PDL, la șefia Agenției Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați.
Moța s-a stabilit în capitală, iar PNL o susține acum pentru a ocupa o poziție de membru în Comitetul director al Consiliului Național de Combatere a Discriminării.
Numirile pentru CNCD vor fi validate de Parlament în ședința din data de 27 iunie.
I.IRINOIU

1 COMENTARIU

  1. muncitorimea Gorjului!!!! fiecare instituție publică din Gorj este condusă de un ……politic . rusine !!!!!!! in scoli nu este apa calda ! nu avem bazine de înot! desfintati clase după ureche! cad școlile pe copii! in gradinitele rurale este jale .in spitale nu mai zic ! si voi din senatori. baroni nu iesiti!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here