Trei gorjeni, implicaţi într-un accident în Arad

231

Trei tineri din Gorj au trecut joi prin clipe de groază. Asta deoarece maşina în care aceştia se aflau, şi care circula dinspre Nădlac în direcţia Arad a ieşit în decor şi s-a rostogolit de câteva ori.

Din fericire, pasagerii autoturismului au reuşit să iasă singuri din maşina făcută zob, chiar dacă martorii au chemat atât un echipaj de la descarcerare, cât şi elicopterul SMURD. Nu a fost nevoie de intervenţia medicilor de pe elicopter, unul dintre tineri fiind preluat de o ambulanţă SMURD şi transportat la Spitalul Judeţean Arad. Un alt pasager a fost dus la spital cu o altă ambulanţă, în timp ce al treilea tânăr din maşină a rămas la faţa locului pentru a da declaraţii poliţiştilor şi pentru a asista la măsurători.
În ceea ce priveşte cauza accidentului, se pare că şoferul ar fi circulat cu viteză, maşina ar fi intrat în balans, iar conducătorul auto a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă. Oamenii legii continuă cercetările în acest caz.
A.B.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here