Trei gorjeni, decedaţi la Slătioara

1507

Două femei şi un bărbat din judeţul Gorj şi-au pierdut viaţa, într-un grav accident produs sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 08.30, pe DN 67, în comuna Slătioara, judeţul Vâlcea. Toate cele trei victime ar fi din comuna Mătăsari.

Două autoturisme s-au lovit frontal după ce şoferul din Gorj s-ar fi angajat într-o depăşire neregulamentară. În urma impactului, două persoane au murit pe loc, o a treia fiind găsită în stop cardio-respirator, medicii de pe ambulanţă declarând-o decedată după ce s-a încercat minute în şir resuscitarea ei. „Primele două persoane decedate sunt şoferul şi pasagerul din faţă, aflate într-un autoturism înmatriculat în judeţul Gorj.
Sunt soţ şi soţie, în vârstă de 58, respectiv 53 de ani, din Gorj. Cea de-a treia persoană decedată este o femeie, pasager pe bancheta din spate”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Cătălin Udrea. În accident au fost rănite şi două persoane din Horezu aflate în celălalt autoturism implicat, potrivit reprezentanţilor ISU, una dintre acestea, o femeie, fiind transportată la spital cu o contuzie toracică.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.