Trei gorjeni au pierdut finanţările pentru „Casa Verde”

104

panouri solareDe la 1 iulie de când a devenit eligibil Programul Guvernamental „Casa Verde” pentru persoanele fizice, un număr de 262 de gorjeni s-au prezentat la sediul Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj, pentru a-şi depune dosarele în vederea finanţării nerambursabile.

Noutatea adusă programului este aceea că gorjenii mai pot aplica pentru finanţare la montarea sistemelor de încălzire cu energie solară până la terminarea fondurilor alocate judeţului nostru, de aproape două milioane de lei. Majoritatea celor care au venit cu dosare la APM Gorj au optat pentru montarea de panouri solare, pentru care statul acordă un sprijin de 6.000 de lei pe persoană fizică.

„La debutul programului, judeţului nostru i s-a alocat suma de aproape două milioane de lei, iar până acum valoarea celor 262 de dosoare primite este de peste un milion şi şase sute de mii de lei. Până acum, cei de la Bucureşti, de la AFM, au aprobat spre finanţare un număr de 189 de dosare din Gorj. Cu 148 de beneficiari din judeţ deja am semnat contractele de finanţare, iar alţi 30 îi aşteptăm la sediu să le semnăm”, a declarat Cristina Merfu, purtător de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj.

Dosare expirate

Reprezentanta APM Gorj a precizat că şi decontările pentru beneficiarii gorjeni au debutat. Primii din serie sunt un număr de 53 de persoane care şi-au primit fiecare cei 6.000 de lei alocaţi de Guvern pentru montarea panourilor solare. Potrivit conducerii APM Gorj, din fondurile totale alocate judeţului nostru, pot fi finanţate un număr de aproape 320 de dosare pentru Programul Casa Verde destinat persoanelor fizice. Conform legislaţiei Programului „Casa Verde”, decontarea gorjenilor care şi-au montat panouri solare se face după încheierea lucrării, iar banii vin direct de la Administraţia Fondului pentru Mediu în conturile beneficiarilor, fără a mai trece prin instituţia intermediară, respectiv APM Gorj.

Cristina Merfu a mai spus că trei dintre dosarele aprobate de Administraţia Fondului de Mediu pentru finanţare au expirat. „Un număr de trei beneficiari care şi-au depus dosarele la noi şi au obţinut finanţare au renunţat la montarea panourilor solare. De la acceptarea finanţării, aceştia aveau la dispoziţie 60 de zile să vină să le semneze, iar, noi, cel mai probabil am crezut că nu au mai avut bani să facă investiţia, deoarece decontările de la stat vin după montarea panourilor la casa din dotare a fiecărui beneficiar”, a completat purtătoarea de cuvânt a APM Gorj.

Gorjenii aplicanţi ai acestui program trebuie să ştie faptul că, dosarele, implicit, contractele de finanţare nerambursabilă pentru persoane fizice în cadrul Programului “Casa Verde”, sunt valabile 12 luni de la data semnării acestora de către părţile contractante. Modificarea contractelor de finanţare nerambursabilă care sunt în vigoare, este posibilă numai la solicitarea beneficiarilor, prin încheierea unui act adiţional. Beneficiarii, persoane fizice care doresc prelungirea contractelor de finanţare vor prezenta în scris, o solicitare, la sediul APM Gorj, cu cel puţin 30 zile lucrătoare înainte de data intrării în vigoare a modificării solicitate.

Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here