Trei goluri, trei puncte, LOCUL 3!

433

Pandurii a reușit să se impună în fața Petrolului în urma unui joc pe care l-a avut permanent în mână, dar pe finalul căruia a tremurat după ce a încasat două goluri în urma unor greșeli. Trupa lui Iordănescu a urcat pe podium și așteaptă Concordia pentru a-și consolida poziția cucerită cu un nou succes.

Meciul, unul de care Pandurii s-a temut destul de mult având trei absențe importante de pe teren, Nicoară, Răduț și Mrzljak, și una de pe bancă, Edi Iordănescu, a început cu două ocazii mari, câte una la fiecare poartă. Prima care a avut emoții a fost echipa condusă din tribună de Edi Iordănescu, dar Moussa a fost blocat in-extremis la marginea careului mic în minutul 6. După alte șase minute de joc, o cursă a lui Nistor pe partea stângă s-a soldat cu o centrare bună pentru Săpunaru, dar acesta a fost blocat de Tudose la 8 metri de poarta lui Pecanha. Pandurii avea să puncteze prima, de la punctul cu var, Săpunaru transformând un penalti obținut de Ciucur la o intervenție a lui Tudose după o pasă excelentă primită de la Droppa. Același Ciucur a fost la un pas de a mai obține un penalti după ce Faug-Porret a atins mingea cu mâna în careu în minutul 23, asistentul a ridicat fanionul indicând neregula, dar arbitrul Chivulete a trecut peste semnalizarea ajutorului său de la linie și a lăsat jocul să continue refuzând un penalti clar gazdelor. Doar un minut mai târziu, Pandurii a avut emoții duble. Mai întâi pentru că Moussa a scăpat singur spre poarta lui Mingote, dar portughezul a respins în corner, iar apoi pentru că vârful Petrolului l-a lovit pe portarul Pandurilor, iar acesta a primit minute bune îngrijiri medicale, la un moment dat punându-se problema înlocuirii sale, crampoanele lui Moussa lăsând semne adânci pe tibia lui Mingote. Cu trei minute înainte de pauză, Săpunaru i-a pasat ideal lui Hora, care a rămas singur cu Pecanha, brazilianul Petrolului reușind însă să-l incomodeze pe jucătorul Pandurilor, a doua reluare a lui Hora fiind prinsă fără probleme de Pecanha.

Pandurii Târgu Jiu – Petrolul Ploiești 3-2 (1-0)
Stadion “Municipal”, Drobeta Turnu Severin, spectatori: 500
Au marcat: Săpunaru (min. 20), Filippetto (min. 47), Hora (min. 58) / Marinescu (min. 75), Lemnaru (min. 90+3)
Pandurii: Mingote – Ungurușan (min. 69 Pleașcă), Vasco, Filippetto, Momcilovic – Săpunaru, Droppa – Ciucur (min. 82 Khalouta), Nistor, V. Munteanu (min. 62 Trifu) – Hora. Antrenor: Edi Iordănescu.
Petrolul: Pecanha – Peteleu (min. 75 Lemnaru), Tudose, Benga, Faug-Porret – Bucșa, Ropotan -Nepomuceno, Zoubir, Varga (min. 64 Marinescu) – Moussa (min 75 Tamuz). Antrenor: Mihai Stoichiță.
Arbitri: Andrei Chivulete – Sebastian Stoianov, Vlad Bârleanu.
Cartonașe galbene: – / Faug-Porret (min. 10), Varga (min. 45), Pecanha (min. 67).

Actul secund a început furtunos, un corner executat de Nistor a făcut ca mingea să ajungă la Hora, iar mingea trimisă de acesta în fața porții a fost transformată în gol de Filippetto, la a doua reușită pentru Pandurii în acest sezon. Foarte repede, Pandurii a făcut 3-0 după ce o pasă în adâncime a lui Săpunaru a ajuns la Hora, iar golgheterul Pandurilor a punctat cu o reluare spectaculoasă, dintre Peteleu și Benga. La 3-0 după mai puțin de o oră de joc, o victorie la scor se lăsa să se întrevadă, însă, în minutul 72, nou intratul Trifu i-a pasat lui Nistor în loc să șuteze spre poarta lui Pecanha, iar căpitanul Pandurilor a reluat pe lângă poartă de la marginea careului mare, din poziție centrală. Stoichiță a forțat cu modificări ofensive, i-a introdus pe Marinescu, Tamuz și Lemnaru, iar doi dintre aceștia au și marcat. Marinescu a profitat de o gafă imensă a lui Vasco și a înscris din interiorul careului, în vreme ce fostul jucător al Pandurilor, Vali Lemnaru, a punctat în prelungiri, după o pasă primită de la Tamuz. Din fericire pentru gorjeni, golul doi al Petrolului a venit suficient de târziu pentru ca soarta punctelor să nu fie schimbată, iar Pandurii să-și treacă în cont succesul ce a ajutat-o să urce pe podiumul Ligii 1.

“Suntem mulțumiți de rezultatul partidei, din nefericire, pe finalul partidei, după ce am făcut 3-0, am avut o relaxare care este nepermisă. Din acest motiv, probabil, vor fi luate niște măsuri. Ne-au lipsit niște jucători destul de importanți, Răduț, Nicoară, Mrzljak, Wellington, Erico, jucători care dădeau un plus participând la acest joc. Până la 3-0 echipa a respectat partitura tactică pregătită de Edi Iordănescu și staff-ul său pentru acest joc, dar relaxarea din ultimele 15-20 de minute ne dă dreptul să luăm anumite hotărâri vis-a-vis de atitudinea unora dintre jucători”, Ionuț Stelescu, antrenor secund Pandurii Târgu Jiu.

“A fost un meci plăcut pentru toată lumea cu cinci goluri, ocazii de gol și de o parte și de alta. Au câștigat meritat pentru că au făcut mai puține greșeli personale decât noi, noi am primit primele două goluri după greșeli copilărești. Am ratat la 0-0 două ocazii cât roata carului care puteau schimba soarta jocului. Au fost momente în care am dominat jocul. Felicit Pandurii, sunt o echipă care știe să speculeze. Îi doresc lui Edi să revină pe bancă, nu să stea prin tribună. Mi-ar fi făcut plăcere să-l întâlnesc pentru că îl știu bine”, Mihai Stoichiță, antrenor Petrolul Ploiești.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.