Trei cursuri de formare profesională în martie

121

AJOFMAgenţia pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj organizează în această lună un număr de trei cursuri de formare profesională. La acestea urmează să participe 75 de persoane.

 

 

Cursurile organizate în luna martie de către conducerea AJOFM Gorj sunt: unul de croitor-confecţioner îmbrăcăminte după comandă, un altul de lucrător în creşterea animalelor şi unul de brutar. Numărul gorjenilor care vor participa la aceste cursuri se ridică la 78, repartizaţi în serii de câte 25 pe fiecare curs de formare profesională. Persoanele care beneficiază de indemnizaţie de şomaj sunt obligate să participe la programele de formare profesională oferite şi organizate de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă. Cetăţenii îndreptăţiţi care au scos bani din buzunar pentru plata cursurilor pot beneficia de servicii de formare profesională gratuite, o singură dată, pentru fiecare perioadă în care se află în căutarea unui loc de muncă.

 

 

20 de job-uri în agricultura din Danemarca

În această perioadă, şomerii gorjeni tentaţi să lucreze în străinătate, pot apela la oferta Eures, prin care se oferă 20 de locuri de muncă în Danemarca, în agricultură. Pentru ocuparea posturilor sunt acceptaţi doar tinerii cu vârsta maximă de 30 de ani, care au absolvit un liceu cu profil agricol sau au terminat Facultatea de Medicină Veterinară, promoţia 2011. Persoanele selectate vor lucra în diverse ferme în regiunea Jytland. Principalele sarcini vor fi îngrijirea animalelor de la fătare şi până la sacrificare. Cei interesaţi trebuie să cunoască foarte bine limba engleză. Angajatorul oferă cazare (contracost în apropierea fermelor), şi un salariu lunar de aproximativ 1.200 de euro, iar chiria nu depăşeşte suma de 300 de euro. Se va lucra în ferme de mari dimensiuni, perioada contractului fiind între 6 şi 18 luni, iar orele suplimentare se vor plăti conform contractului de muncă. Potrivit Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, rata şomajului corespunzătoare lunii februarie în Gorj a ajuns la 7,78%. Astfel, numărul de şomeri din judeţul nostru este la ora actuală de 11.457, din care 4.993 sunt femei, 5.558 şomeri indemnizaţi şi 5.899 neindemnizaţi. De asemenea, din numărul total de gorjeni fără un loc de muncă, un număr de 4.566 provin din sectorul privat.

Izabella Plăstoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here