Trei copii români, otrăviţi cu pesticid în Italia

1677

Un copil român a murit otrăvit în Italia. Băiatul, în vârstă de cinci ani, a fost internat, împreună cu doi dintre fraţii săi, cu simptome de otrăvire.

Jurnaliştii români din Italia scriu că nu este exclusă varianta unui atac rasist asupra familiei copilului, care ar fi primit cadou produse infestate cu o substanţă extrem de toxică. Sebastian a intrat în moarte cerebrală în urmă cu două zile şi a murit la secţia de terapie intensivă a spitalului din Messina. Fraţii lui, în vârstă de şapte şi zece ani, sunt în afara oricărui pericol. Mama copilului sustine ca produsele au fost aduse de nașul său de cununie, care le-a găsit la intrarea în casă.

„Mă doare burta” atât a apucat să spună. Naşul mi-a spus imediat că a găsit punga pe clanţa uşii şi şi-a imaginat că am uitat-o în faţa uşii când am făcut cumpărături. Copilul a început să devină rigid, mai ales mâinile”, a declarat Monica, mama copilului.

Femeia a chemat ambulanţa, dar între timp a cerut ajutorul unui vecin şi l-a dus pe copil cu maşina la spital. Fraţii acestuia au acuzat aceleasi simtome.

Ulterior, femeia a aflat de la carabinieri că bomboanele şi vinul ar conţine o substanţă foarte toxică, posibil utilizată ca insecticid în agricultură.

Carabinierii din Sicilia sunt pe urmele persoanei care i-a otrăvit pe cei trei copii români, din care unul a murit. Făptaşul a lăsat, la intrarea casei românilor, o cutie cu bomboane, portocale şi vin, otrăvite cu Carbofuran, un pesticid puternic.

Substanţa este interzisă, din 2008, în Uniunea Europeană, dar se găseşte, încă, pe piaţa neagră. În aceeaşi zonă a fost ucis un alt român, muncitor agricol, al cărui cadavru a fost găsit sâmbătă.

Anchetatorii afirmă, însă, că această nouă crimă nu are legătură cu otrăvirea copiilor.

Familia de români a cerut ajutorul pentru că nu are bani să-şi înmormânteze copilul. Consulul român Ioan Iacob a ţinut legătura cu familia încă din momentul internării micuţilor.

Selecţie realizată de Daniela Scafeş

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here