Trei consilieri liberali din Peştişani cer schimbarea viceprimarului PNL

1022

Şapte consilieri din Peştişani au depus, ieri, la primăria localităţii un proiect de hotărâre privind schimbarea viceprimarului PNL, în exerciţiu, Cornel Rădulescu. Aleşii, trei de la PNL, susţin că vor ca solicitarea să fie supusă aprobării CL Peştişani, într-o şedinţă extraordinară ce ar putea fi întrunită pe 7 aprilie. Consilierii în cauză au votat şi la ultima şedinţă ca liberalul Cornel Rădulescu să fie dat jos din funcţie pentru ca postul să fie ocupat de Ilie Fuiorea, fostul viceprimar PSD, care şi-a câştigat fosta funcţie în instanţă. Ordinea de zi a şedinţei, votată de cei şapte, nu a mai fost însă respectată după ce secretarul primăriei a părăsit sala în care se desfăşura Consiliul Local.

radulescu-viceDeşi este susţinut de către copreşedinţii PNL Gorj, Dan Vîlceanu şi Tudor Barbu, viceprimarul liberal de Peştişani este la un pas să-şi piardă funcţia atât timp cât şi trei din cei cinci colegi pe care îi are în CL cer expres acestui organism să respecte legea şi să îl repună în funcţie pe fostul vice Ilie Fuiorea. Cornel Rădulescu ar deveni iar simplu consilier, în timp ce Fuiorea s-ar reîntoarce în Consiliul Local cu fostele drepturi. De altfel, acest lucru îl cer chiar şi liberalii Gabriel Ciocîltea, Cornel Băluţescu şi Vasile Brânzan, aceştia fiind trei dintre cei şapte aleşi care solicită, dincolo de culoarea politică, revenirea la normalitate în CL Peştişani, şi respectarea deciziilor a doi prefecţi, ultimul în exerciţiul funcţiunii.
Cosmin Bojincă de la ALDE şi Tivig Pantelimon de la UNPR sunt alţi doi consilieri care au semnat pentru schimbarea în cauză.

Grivei, în şedinţă la PNL Peştişani
Duminică seara, liberalii din Peştişani au fost întruniţi într-o şedinţă în localitate la care au participat Marius Popescu şi Gheorghe Grivei, de la judeţ. S-a discutat despre pregătirea alegerilor din 5 iunie, cerându-se şi luarea unor măsuri cu liberalii care derapează de la statut.
A.Stoica

9 COMENTARII

  1. Radulescu asta este inginer la ocolu lu tacsu dar are camioneta si face bisnita cu lemnele Obstii . Are dreptate nea Poenaru ca vrea sai dea pe amandoi afara de la Obste .

  2. De cand Cornel nicolcioiu conduce din umbra peneleul Pestisani sa ales praful de PNL . Vicele Radulescu e baiat bun dar il duce Garincea de nas in directia PSd .

  3. O fi asta un mascarici dar si Bute… Daca nu-l puneti viceprimar de unde ii da banii pentru pitza de 8 martie lu Poenaru ?? Sau o da pe doamna ?

  4. Ăștia nu mai sunt de mult în PNL. Ciocîltea îl pupă de mult în dos pe Davitoiu de la pmp, Brânzan e un traseiste notoriu, si fără servici, iar Băluțescu a ieșit consilier pe 56 de voturi, împreună cu Ciocîltea !!!!!!!!!!!!!!

Dă-i un răspuns lui mircea Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here