Trei candidați aspiră la șefia FNME

375

Alegeri în decembrie pentru șefia Federației Mine Energie Oltenia. Actualul președinte Dumitru Pîrvulescu va avea doi contracandidați. Este vorba de Nelu Roșca, președintele sindicatului de la Cariera Roșiuța, și Nelu Răscol, lider în cadrul Sindicatului Energia Rovinari.
În mandatul său, Pîrvulescu susține că a făcut eforturi mari pentru a ține unite sindicatele din FNME. Același obiectiv major îl are și pentru următorii patru ani, asta dacă va fi reales în funcție. „Intru în luptă cu gândul de a încerca, în situația asta foarte grea în care se află mișcarea sindicală, să țin laolaltă sindicatele din Federația Mine Energie Oltenia. Pentru că acesta este lucrul cel mai greu în momentul de față în România, și în special acolo unde situațiile din trecut au dus la o situație destul de delicată, știți hărțuirea la care am fost supuși ani de zile, cu consecințe multiple. Eu am făcut destul de multe eforturi să țin aceste sindicate în FNME, numai eu știu prin ce am trecut în acești patru ani, ca să nu ne pierdem reprezentativitatea, pentru că altfel nu poți participa la negocierea Contractului Colectiv de Muncă”, a spus Dumitru Pîrvulescu, la un post local de radio.
Cât despre candidatura sindicalistului Nelu Roșca, Pîrvulescu spune că nu a fost luat deloc prin surprindere. „Dacă nu l-aș cunoaște pe Nelu Roșca, aș fi fost surprins, dar astfel… În primul rând, pentru a candida la o funcție din federație, o poți face doar la propunerea sindicatului din care faci parte. Sunt atâtea probleme în mișcarea sindicală încât funcțiile astea nu mai sunt atât de mult dorite”, a conchis liderul de sindicat.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here