Trei beri îl trimit la pușcărie! Șofer condamnat cu executare

10877

Un șofer din Gorj, cu antecedente penale, a fost condamnat la un an și patru luni de închisoare cu executare, după ce a fost prins băut în trafic. Sentința pronunțată zilele trecute a fost deja atacată cu apel de către tânărul din Bumbești-Jiu.

Bărbatul de 29 de ani, din orașul Bumbești-Jiu, a fost depistat, în urmă cu un an, în timp ce conducea un autoturism pe bulevardul Constantin Brâncuși din municipiul Târgu Jiu, având o concentraţie de 0,72 mg/l, alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a recunoscut că a consumat trei beri şi un pahar de vin înainte de a se urca la volan. „S-a stabilit pe parcursul cercetărilor că în seara zilei de 20.02.2022, în intervalul orar 19:00 – 20:00, inculpatul a consumat trei beri cu alcool a câte 330 ml fiecare, precum şi 150 ml vin alb de casă, fără a mânca. Ulterior, în jurul orei 23:15, în timp ce conducea autoturismul Opel pe Bd. Constantin Brâncuși din Târgu Jiu, inculpatul a fost oprit pentru control de organele de poliţie, împrejurare în care s-a stabilit că emana halenă alcoolică. Agenţii de poliţie rutieră au procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilotest, care la ora 23:17 a înregistrat o valoare de 0,72 mg/l vapori de alcool pur în aerul expirat”, potrivit rechizitoriului. Șoferul a fost dus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Buletinul de analiză toxicologică întocmit de SML Gorj a arătat că „la ora 23:45, avea în sânge o alcoolemie de 1,80 g ‰, iar la ora 00:45, o alcoolemie de 1,60 g ‰”. Bărbatul a solicitat efectuarea calcului retroactiv al alcoolemiei, astfel că prin raportul de expertiză medico-legală de recalculare a alcoolemiei întocmit de INML Bucureşti „s-a concluzionat că la ora 23:15, inculpatul avea o alcoolemie de 1,90 g‰”.

„Perseverență infracțională”
Bărbatul a fost trimis în judecată, instanța constatând că acesta are cazier penal.
Tânărul a fost condamnat pentru infracţiuni la regimul rutier și a făcut pușcărie pentru trafic de droguri, fiind eliberat condiționat la sfârșitul lunii martie 2020.
De asemenea, instanța reține că „din cursul anului 2013, de când a fost condamnat, inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională în săvârșirea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice și, deși s-au dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și renunțarea la aplicarea pedepsei, inculpatul a continuat să săvârșească infracțiuni la regimul rutier”. Astfel, judecătorul a considerat că o condamnare la pedeapsa amenzii ar fi o soluţie „prea blândă” în raport cu nivelul ridicat al alcoolemiei, al consecinţelor ce s-ar fi putut produce într-o astfel de situaţie și a perseverenței infracționale a inculpatului în săvârșirea de infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice. „În temeiul (…) condamnă inculpatul D.M., pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare, faptă săvârşită la data de 20.02.2022, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa în regim de detenţie conform art. 60 Cod penal. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei închisorii pe numele inculpatului, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, a decis instanța. Decizia Judecătoriei Târgu-Jiu nu este definitivă, fiind deja atacată cu apel.
I.I.