Trei autoutilitare, implicate într-un accident la Măru

508

Un accident rutier în care au fost implicate trei autoutilitare s-a produs miercuri, pe raza satului Măru, din comuna Logreşti. Accidentul s-a soldat cu rănirea unui bărbat, în vârstă de 55 de ani, din judeţul Vâlcea.

În data de 1 octombrie, la ora 12:58, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Târgu Cărbuneşti au fost sesizaţi prin apelul 112 de către un localnic din comuna Logreşti cu privire la faptul că pe D.N. 67 B, în satul Măru, a avut loc un eveniment rutier soldat cu o victimă. Din primele cercetări efectuate de poliţişti la faţa locului, s-a constatat faptul că o autobasculantă tractată de o autoutilitară a pătruns pe celălalt sens de mers, acroşând alte două autoutilitare. În urma impactului, conducătorul autobasculantei a suferit leziuni, fiind transportat la Spitalul Oraşului Târgu Cărbuneşti în vederea acordării de îngrijiri medicale. „Toţi conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă”, a anunţat Cătălin Buşe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here