Parcul auto al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj a fost reînnoit. Zilele trecute, în dotarea IPJ Gorj au intrat trei noi autoturisme Dacia Duster, ce vor fi folosite în misiunile desfăşurate pentru siguranţa cetăţenilor. Acestea fac parte din lotul celor 180 de autoturisme repartizate Poliţiei Române, în cadrul procesului de înnoire a parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne.
În total, în ultima lună, Poliţia Română a primit 180 de autospeciale, care au fost repartizate structurilor operative din municipiul Bucureşti, precum şi din toate judeţele. 48 dintre acestea au intrat în dotarea Poliţiei Române la data de 5 noiembrie a.c., în cadrul unei ceremonii ce a avut loc la sediul Ministerului Afacerilor Interne. Alte 132 de autoturisme au fost preluate la data de 21 noiembrie de către poliţişti din 32 de judeţe. Trei dintre acestea au ajuns în parcul auto al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. Din dispoziţia chestorului general Petre Tobă, șeful Poliţiei Române, autospecialele vor fi repartizate către poliţiştii de rutieră, investigaţii criminale, investigarea fraudelor şi arme, precum şi către poliţiştii specializaţi în combaterea criminalităţii organizate. Cele 180 de autospeciale reprezintă cel mai mare lot de autovehicule intrate în dotarea structurilor operative ale Poliţiei Române, în ultimii ani.
Roxana Lupu