Trei ani cu suspendare și muncă în folosul comunității pentru autorul tentativei de omor din Clubul Babylon!

8605

Un scandal sângeros avea loc la finalul lunii martie, în Clubul Babylon, din Țicleni. Au fost implicate două grupuri de petrecăreți, câțiva tineri din Târgu Cărbunești de etnie romă și doi frați din Țicleni. Unul dintre frați este înjunghiat cu un briceag, autorul fiind Florin Părăluță, din Târgu Cărbunești, care intervine astfel în favoarea prietenului său, Ghinea Alexandru, zis Jador. Victima, Mario Ghiță, ajunge pe masa de operație, la spital, dar nu se constituie parte civilă în acest dosar penal care a beneficiat, ieri, de prima sentință la fond. Din 20 martie până ieri, inculpatul Păralută a stat în arest preventiv. Restul celor implicați în comiterea faptei au primit amenzi administrative.

Păraluță care a stat suficient după gratii, inițial 24 de ore, apoi încă 30 de zile succesiv, până ieri, primește trei ani cu suspendare cu o perioadă de încercare de patru ani și muncă în folosul comunității. Este vorba despre 120 de zile de muncă la Primăria Târgu-Jiu, Cărbunești sau la Școala Gimnazială. Păraluță nu are voie să pună mâna pe o armă de foc, timp de patru ani, ori să ocupe o funcție publică.

Sentința Judecătoriei Târgu-Jiu, instanță de fond, nu este definitivă.
Ghinea Alexandru, zis Jador, trebuie să achite 6.000 de lei, amendă administrativă, adică 120 de zile muncă în folosul comunității. Respectivul a stat 24 de ore în arest așa că rămâne cu 119 zile muncă în folosul comunității.

Trei tineri, obligați la muncă în folosul comunității
Varoagea Laurențiu Cristian, prezent în acea seară la clubul din Țicleni, a primit și el o pedeapsă de 6.000 lei amendă penală, reprezentând 120 zile amendă a 50 lei ziua. ,,În baza art. 404 alin. 4 lit. a C.pr.pen. raportat la art.72 alin.2 C. pen., deduce din pedeapsa astfel stabilită echivalentul reținerii de 24 de ore, de la 23.03.2022 la 24.03.2022, inculpatul urmând a executa 5.950 lei amendă penală reprezentând 119 zile amendă a 50 lei ziua. Atrage atenția inculpatului Varoagea Laurențiu Cristian asupra dispozițiilor art. 63 C.pen. 4. În baza art. 371 C.pen.cu aplicarea art. 396 alin. 10 C.pr.pen”, se mai arată în sentință.
În același dosar mai este condamnat Barbu Leodor și Ghiță Lazăr Gheorghe, doar ultimul nefiind reținut în această cauză.
Instanța îl condamnă pe inculpatul Ghița Gheorghe Mario Dian, victima din acest dosar, la pedeapsa de 6.000 lei amendă penală, reprezentând 120 zile amendă a 50 lei ziua.

Păraluță a plătit deja spitalizarea lui Mario Ghiță
În cuprinsul sentinței date luni, instanța admite acţiunea civilă formulată de partea civilă, Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, şi obligă inculpatul Părăluță Florin la plata sumei de 10.259,41 lei, cu dobânda legală aferentă până la data plăţii, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare ocazionate cu internarea persoanei vătămate, Ghiță Gheorghe Mario Dian, în Secția Chirurgie Generală II, în perioada 20.03.2022-29.03.2022. Instanța mai constată că ,,prejudiciul produs părții civile, Serviciul Județean de Ambulanță Gorj a fost acoperit. În baza art. 274 alin.1 C.pr.pen. obligă inculpatul Părăluță Florin la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 2500 lei, din care suma de 160 lei reprezintă cheltuielile judiciare ocazionate de efectuarea urmăririi penale”.
Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel. Dosarul se mută la Tribunalul Gorj.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here