Trei angajări la Doina Gorjului

2864

Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu organizează concurs de recrutare pentru ocuparea, pe perioadă nedeterminată, a trei posturi de execuție.
Este vorba de un post de referent literar-artistic, grad profesional I, la Secția soliști vocali și două posturi de solist balet, treapta profesională – debutant, la Secția balet.
Cei care vor postul de referent literar-artistic trebuie să aibă studii universitare în litere sau psihologie, vechime în muncă de minimum 7 ani pe studii superioare, cunoștințe limba engleză – nivel avansat (atestare prin documente emise de instituții sau alte entități de specialitate), aspect plăcut, ținută scenică adecvată și dicție privind prezentarea spectacolelor. Experiența scenică, veleitățile artistice și activitatea desfășurată într-o instituție de spectacole constituie un avantaj.
Pentru celelalte posturi se caută fete cu vârsta maximă de 22 ani, cu aspect plăcut și ținută scenică adecvată. Tinerele trebuie să aibă diplomă de bacalaureat și studii de specialitate în domeniu – absolvent al școlii populare de artă. Nu se cere vechime, însă colaborarea în plan coregrafic cu o instituție de cultură constituie un avantaj.
Termenul limită de depunere a dosarelor este 3 septembrie, ora 14.00. Proba scrisă va avea loc pe 13 septembrie, iar interviul pe 17 septembrie.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. Este foarte bine ca Doina Gorjului angajeaza. Doar ca duamna Florescu Ivona se lauda in sus si-n jos ca un post la DG a fost scos pentru domnia ei. Asa ca, sa vedem cum o cotesc atunci cand se vor face plangerile la politie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.