Florin Jurebie, preşedintele PRM Săcelu, a fost nominalizat drept candidat al USL din partea PNL la alegerile locale, pentru Primăria Săcelu.
Jurebie nu şi-a anunţat deocamdată colegii de la PRM că a făcut deja pasul spre PNL dar a recunoscut, în faţa acestora, că a purtat negocieri cu liberalii pentru a candida împotriva primarului în exerciţiu, Ion Voica, şi este tentat de oferta în cauză. Dacă va candida din partea USL, Jurebie trebuie să îi ţină piept fostului viceprimar PNG, Gheorghe Dănăşel, care va fi susţinut de PRM pentru primărie.
Afaceristul Florin Jurebie pare că a renunţat cu uşurinţă la anii petrecuţi în PRM Gorj pentru oferta care i-a fost făcută de Dian Popescu. Jurebie şi liberalii au avut o întâlnire săptămâna trecută în care acesta a fost ofertat să candideze din partea PNL, sub sigla USL, pentru Primăria Săcelu. Jurebie a acceptat oferta, chiar dacă colegii săi susţin că i s-ar fi împuiat capul cu nişte sondaje făcute de liberali, care sunt însă ireale. Dumitru Dascălu, preşedintele PRM Gorj, a declarat ieri că Jurebie ar fi ieşit primar doar pe lista PRM în nici un caz a PNL “partid care trăieşte din osânza lăsată de Morega”, catalogând drept greşită reorientarea peremistului.
Pe protocolul PRM-PNG-Dănăşel candidat
Jurebie trebuie să îi ţină piept la viitorul scrutin atât lui Ion Voica, primar-membru UNPR, cât şi lui Gheorghe Dănăşel, viceprimar PNG. Asta deoarece există marea posibilitate ca Dănăşel să fie viitorul candidat al PRM, pe baza protocolului dintre cele două partide. Dănăşel s-a declarat de altfel duşmanul lui Florin Jurebie şi a liberalilor care l-au lăsat fără funcţia de viceprimar al comunei Săcelu, în decembrie anul trecut.
A.Stoica