Transporturi ilegale, oprite de poliţiştii gorjeni

337

_MG_6949Încă doi conducători auto sunt cercetaţi de poliţiştii gorjeni pentru nerespectarea regimului transportului rutier public. Cei doi şoferi au fost prinşi de poliţişti în timp ce efectuau diverse transporturi, fără a deţine documente legale în acest sens.

Un bărbat în vârstă de 42 de ani din comuna Văgiuleşti este cercetat de poliţiştii gorjeni după ce duminică, 11 septembrie, a fost prins în timp ce conducea o autoutilitară, pe D.J.674 Turceni transportând cantitatea de 12 mc de material lemnos, fără a avea licenţă de transport sau de execuţie. Potrivit IPJ Gorj, în cauză au fost întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului transportului rutier public. Două ore mai târziu, un alt transport ilegal a fost depistat de poliţişti, de această dată fiind vorba de un şofer din Rovinari. Astfel, în jurul orelor 20:45, poliţişti din cadrul Secţiei 11 Poliţie Rurală Turceni au identificat în trafic pe D.Ş., 51 ani, din oraşul Rovinari, în timp ce conducea o autoutilitară, pe D.E. 79 Plopşoru, care transporta cantitatea de 11 tone cărbune fără a deţine licenţă de transport. În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de nerespectarea regimului transportului rutier public.

R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here