Transportul şcolar dă bătăi de cap primarilor gorjeni

188

4Transportul elevilor dintr-o localitate în care nu mai funcţionează şcoala până în satul sau comuna vecină încă mai face probleme în multe dintre localităţile gorjene. Microbuzele insuficiente dar şi lipsa de şoferi îi fac pe primari să se gândească uneori chiar la soluţii la limita legalităţii, doar-doar reuşesc să nu lase pe jos elevii.

Un astfel de caz este cel din Dănciuleşti. Potrivit primarului Ion Andronescu, din această vară unul dintre cele două microbuze şcolare pe care le au a rămas fără şofer. „Avem o problemă. Avem două microbuze dar unul nu este funcţional, pentru că nu mai avem şofer. Băiatul pe care îl aveam a plecat în străinătate la muncă. În iunie, imediat după terminarea anului şcolar, a plecat. Şi acum nu mai avem şofer”, a declarat Andronescu. Acesta spune că a întors pe toate părţile problema, însă postul acesta este blocat şi nu mai poate face angajări. „M-am tot gândit cum să fac şi zilele acestea voi discuta cu o firmă de transport să ne trimită de la ei un şofer pe care să îl luăm pe contract de prestări de servicii. Am avut discuţii şi cu consilierii. Unii dintre ei nu sunt de acord, spun că este ilegal, dar nu avem ce să facem”, a mai spus primarul. În prezent microbuzul care este folosit face mai multe drumuri pe zi, pentru a acoperi toate zonele. „Amândouă microbuzele sunt verificate, avem licenţă pentru ele, sunt puse la punct numai că unul, din păcate, îl ţinem degeaba”, a completat Andronescu. Până când se va rezolva această problemă, copiii sunt transportaţi la şcoală la grămadă, într-un microbuz cu o capacitate de 17 locuri fiind înghesuiţi, zilnic, 30 de elevi.

Contract cu firme de transport private

O altă localitate în care microbuzul şcolar nu face faţă nevoilor este Văgiuleşti. Primarul Constantin Pârjol a declarat că a mai solicitat un microbuz dar până în prezent nu s-a făcut nimic. „Am mai cerut unul şi ni s-a promis, dar nu am primit nimic încă. Avem un singur microbuz care nu face faţă. Acesta face câte două curse pe zi, iar cu şoferul nu avem probleme”, a spus Pârjol. Din lipsa unui al doilea microbuz, primarul a găsit o altă soluţie, destul de costisitoare, pentru a acoperi încă o zonă. „Pe copiii din zona Covrigi i-am adus la Văgiuleşti şi îi transportăm cu un autocar, pentru că sunt 60, nu ar încăpea într-un singur microbuz. Avem un contract cu o firmă de transport la care îi plătim lunar circa 40 de milioane de lei vechi pentru acest transport. În jur de două milioane pe zi. Este cam scump dar nu avem ce să facem”, a mai declarat primarul.

La şcoală, cu maşina viceprimarului

Tot în Văgiuleşti, alţi elevi, de data aceasta cei din Murgileşti, sunt aduşi dimineaţa la şcoală de către viceprimar. „Mai avem 12 elevi de şcoală primară care trebuie să meargă, din Murgileşti, 3 kilometri dus, 3 întors, până la şcoală. Domnul viceprimar stă în zonă şi dimineaţa îi mai aduce dânsul cu maşina. La prânz, la 12, când termină orele, se duc pe jos acasă”, a declarat Pârjol. Această situaţie se datorează faptului că un singur microbuz, atâta cât există la primărie, nu reuşeşte să transporte nici jumătate din copiii care stau la distanţe mari de şcoală. Aceste localităţi nu sunt singurele aflate într-o situaţie asemănătoare, sute de copii fiind, în continuare, siliţi să meargă la şcoală pe jos kilometri întregi sau cu diferite mijloace de transport, după posibilitate sau noroc.

Dorina Cioplea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here