Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru și Poliției Orașului Tismana au verificat legalitatea operațiunilor cu materialului lemnos, constatând nereguli și aplicând sancțiuni în cuantum de 15.000 de lei și confiscând valoric aproximativ 96 mc material lemnos, în valoare de aproximativ 18.880 de lei, arată IPJ Gorj într-un comunicat de presă.
Astfel, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Motru au acționat, în data de 1 aprilie, pe raza municipiului, pentru verificarea legalității operațiunilor efectuate cu materialului lemnos, constatând faptul că doi bărbați, de 54 și 46 de ani, din municipiul Motru și comuna Bolboși, în perioada octombrie 2021-martie 2022, au transportat cu autoutilitarele personale cantități de material lemnos, care au depășit limita legală, de 20 mc, prevăzută pentru un transportator NON SUMAL, cu 5 mc, respectiv 17 mc material lemnos de diferite esențe. Având în vedere cele constatate, polițiștii au dispus sancționarea contravențională a celor două persoane, în conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 Republicată, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în cuantum de 10.000 de lei, iar ca măsură complementară, cantitatea de peste 23 de mc material lemnos, în valoare de 4.406 lei, a fost confiscată valoric. La aceeași dată, polițiști din cadrul Poliției Orașului Tismana au desfășurat o astfel de acțiune în zona de competență, constatând faptul faptul că doi bărbați, de 20, respectiv 54 de ani, din comuna Padeș, județul Gorj și comuna Ponoarele, județul Mehedinți, în perioada octombrie 2021-martie 2022, au transportat cu autoutilitarele personale cantități de material lemnos, care au depășit limita legală, de 20 mc, prevăzută pentru un transportator NON SUMAL, cu 31, respectiv 42 de mc material lemnos de diferite esențe. Având în vedere cele constatate, polițiștii au dispus sancționarea contravențională a celor două persoane, în conformitate cu prevederile Legii nr.171/2010 Republicată, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în cuantum de 5.000 de lei, iar ca măsură complementară, cantitatea de peste 73 de mc material lemnos, în valoare de 14.473 lei, a fost confiscată valoric, a mai transmis instituția.
M.C.H.