Transportatori sancţionaţi de oamenii legii

114

Doi gorjeni au fost sancţionaţi ieri de oamenii legii după ce au fost prinşi transportând legume, băuturi răcoritoare, ţigări şi cafea, fără a avea documente legale de provenienţă pentru mărfurile transportate.

Ieri, în intervalul 11:00-12:00, poliţiştii Serviciului Rutier au efectuat pe raza municipiului Târgu-Jiu, o acţiune punctuală pentru identificarea acelor persoane care nu respectă legislaţia în domeniul transportului de mărfuri. În cadrul acestei acţiuni, oamenii legii au depistat doi gorjeni care transportau mărfuri în valoare de peste 2.000 lei, fără a avea documente de provenienţă. „Cu această ocazie a fost depistat în trafic M.C.C., de 26 de ani, din comuna Săuleşti, care transporta cu o autoutilitară, legume şi băuturi răcoritoare, precum şi C.A., de 51 ani, din comuna Bustuchin, care transporta ţigări şi cafea. Pentru mărfurile evaluate la peste 2.000 de lei, nici unul dintre cei doi gorjeni nu au prezentat documente legale de provenienţă”, a precizat Daniel Tică, purtător de cuvânt al IPJ Gorj. Poliţiştii rutieri au dispus sancţionarea contravenţională a celor doi transportatori cu amendă în cuantum de 1.000 de lei fiecare, iar mărfurile transportate ilicit au fost ridicate în vederea confiscării.
R.L.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here