Transferuri la Gilortul? Găman: Dacă ne dorim mai mult, atunci e nevoie de mai mult

1466

Antrenorul Mario Găman este mândru de parcursul Gilortului din prima parte a sezonului. Echipa din Târgu Cărbunești a terminat anul pe locul 4 și are șanse mari să termine în play-off actuala ediție de campionat. Tânărul tehnician a ținut să-și felicite și elevii, care au răspuns foarte bine la cerințele staff-ului. ,,Ținând cont de tot ce înseamnă Gilortul Târgu Cărbunești în acest moment eu spun că rezultatele obținut până acum, dar și locul în clasament sunt rodul unei munci importante. În momentul în care am ajuns la Cărbunești, și știind ce porogram urmează, cu foarte multe deplasări, am fost un pic reticent, dar se vede, în momentul când se muncește, în momentul în care aduci jucătorii lângă tine și trag pentru tine, înțeleg ceea ce le ceri, se vede și în clasament, în numărul de puncte. Este un număr de puncte pe care anul trecut l-au avut la sfârșitul campionatului, deci putem spune că este un bilanț pozitiv, este o mândrie, pentru că foarte puțină lume se aștepta la acest parcurs, ținând cont de faptul că nu s-au făcut transferuri importante. Avem copii mulți și trei-patru jucători cu experiență, dar eu sunt mulțumit de aportul tuturor, pentru că s-au adaptat repede la cerințele noastre și nu sunt cerințe ușoare, este un mod de lucru la cel mai înalt nivel, cu antrenamente foarte grele. Împreună cu ei, cu conducerea administrativă, am reușit să facem un cadru optim pentru a face performanță și cu asta ma mândresc”, a declarat Găman. În primăvară, gorjenii vor întâlni, în ultimele trei runde din sezonul regular, Progresul Ezeriș (acasă), Jiul Petroșani (în deplasare) și CSM Deva (acasă). ,,La ora asta, suntem la mâna noastră. La reluarea campionatului, Jiul Petroșani are un meci foarte greu la Deva. Dacă noi reușim să câștigăm cu Ezeriș și Jiul pierde la Deva, suntem matematic în play-off. Suntem și la 3 puncte de locul doi, deci avem speranțe și pentru mai mult. Acum, vom vedea ce strategia adoptăm și pentru următoarele etape din retur și, sper eu, play-off. Băieții au demonstrat, cel puțin pe teren propriu, că este greu pentru orice echipă să le ia punct sau puncte”, a mai spus antrenorul. Găman a vorbit și despre posibilele veniri de la echipă. Eventualele transferuri vor fi stabilite împreună cu conducerea clubului, dar antrenorul speră să păstreze actualul nucleu. ,,Aștept să am o discuție, în această săptămână, cu factorii de decizie și factorii ce țin, din punct de vedere financiar și organizatoric, această echipă. Împreună vom găsi un numitor comun, pentru a vedea ce mai avem nevoie, ce ne dorim. Dacă ne dorim mai mult, atunci e nevoie de mai mult, dar o luăm pas cu pas, treaptă cu treaptă și cred eu că putem găsi o strategie comună pentru a continua mersul bun. Sperăm să avem continuitate, iar cei mai mulți jucători să rămână. Odată cu rezultatele acestea, cu parcursul bun, mai vin și anumite telefoane, pentru că mulți vor acești copii din angrenajul lotului și atunci, vom vedea ce e de făcut”, a conchis tehnicianul. Liga 3 se va relua în luna martie.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.