Hotelul ridicat în Rânca, zice-se, pentru procurorul gorjean Cristian Valeriu Blendea, care prestează din 2012 la Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea, din judeţul Dolj, a făcut o victimă. Este vorba despre un muncitor care presta la negru pentru proprietarul spaţiului hotelier, aflat în construcţie în staţiunea montană. Acesta a căzut de pe acoperişul hotelului, la jumătatea săptămânii trecute, şi a primit îngrijiri la Unitatea de Primiri Urgenţe din Târgu-Jiu, medicii decizând apoi să-l transfere la un spital din Bucureşti, urmare a faptului că pacientului i-a fost afectată coloana vertebrală. Accidentul de muncă nu a fost raportat însă ITM Gorj asta şi pentru că Vasile Crăete din Peştişani lucrase pentru proprietar, la negru. Interesant este că procurorul Blendea neagă faptul că acea construcţie de pe care a căzut Crăete este a sa, şi deşi se află la Segarcea, spune că a fost informat de rudele din Peştişani de cele întâmplate în Rânca(asta deşi ITM, organele de poliţie sau presa nu ştiau de existenţa cazului). Are grijă să menţioneze, de asemenea, că victima accidentului este doar ,,un beţiv care a căzut, de pe acoperiş, cu sticla în mână”, şi că respectivul mai era, în opinia sa de magistrat, ,,un zilier” şi ,,un ţigan”.
Procurorul Cristian Valeriu Blendea este din Gorj, mai precis din Hobiţa, acesta deţinând urmare a succesiunii, de pe urma tatălui său, două terenuri în Peştişani. Este vorba despre un teren arabil de 27.242 de mp şi încă unul de 684 de mp. Amblele le-a primit la decesul tatălui său, şi el fost procuror la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, decedat însă în 2010, când fiul primeşte, conform succesiunii, proprietăţile în cauză. Averea lui Blendea, conform propriei declaraţii de avere din 2013, mai cuprinde încă două apartamente în Craiova, un garaj tot aici, şi o garsonieră, dar şi două maşini. Soţia, Daniela Blendea, este medic la Spitalul Clinic de Urgenţă Craiova şi oferă consultaţii şi la un cabinet privat.
Construcţia din Rânca nu apare în declaraţia de avere!
Fiul Blendea a reuşit să vândă, între timp, nişte proprietăţi ale tatălui defunct, aflate în Craiova, cu banii respectivi acesta fiind bânuit că şi-ar fi ridicat acum hotelul la Rânca. Cabanierii, dar şi localnicii din Peştişani susţin ferm că hotelul aflat acum în construcţie este al procurorului gorjean din Peştişani, care prestează din 2012, urmare a unui transfer, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Segarcea.
Înaintea transferării, Blendea fusese procuror la Parchetului de pe lângă Judecătoria Filiaşi, anterior fiind angajat şi al Parchetul Strehaia. Prestase şi la Parchetului Craiova de unde plecase, motivele nu se cunosc, şi intrase în avocatură. De altfel, în 2005 pe când era avocat, Blendea provocase chiar un accident rutier spectaculos în Craiova, se arată în presa locală a vremii. ,,La Spitalul de Urgenţă Craiova, unde fusese dus pentru stabilirea alcoolemiei, a stins lumina în Urgenţă, apoi a încercat să dispară, sărind pe geamul unui cabinet”, publica în mai 2005, Gazeta de Sud. În ciuda trecutului în cauză, Blendea revine în magistratură şi se plimbă în ultimii ani pe la trei unităţi de parchet.
Legat de hotelul din Rânca, unde oamenii l-au văzut, supraveghind lucrările, Blendea nu neagă că a fost, în urmă cu ceva vreme, prin staţiune. Construcţia, neimpozabilă încă, nu îi apare în declaraţia de avere, cum nu apare nici terenul cumpărat aici sau concesionat. ,,Am fost la Rânca… pe la începutul anului. Dar nu e hotelul meu, cred că e o confuzie de nume”, spune, încurcat, procurorul după ce iniţial a declarat că nu a fost în Rânca deloc în cursul acestui an.
Blendea: ,,Nu este hotelul meu! Este al Elenei Blendea!”
La hotelul în cauză, la care se lucrează la acoperiş, dar şi la finisaje, a avut loc la jumătatea săptămânii trecute un accident de muncă. Destul de grav dacă stăm să ne gândim că Vasile Crăete din Peştişani prestase pentru proprietar fără contract de muncă. Omul căzuse de pe acoperiş, nu avusese echipament de protecţie, şi şi-a frânt coloana. A fost dus de urgenţă la Târgu-Jiu, omul menţionând că a căzut de pe propria casă, unde medicii constată că are fisurate două vertebre la coloană, specialiştii trimiţându-l de urgenţă la o clinică din Bucureşti, cazul fiind considerat drept unul grav.
Interesant este că procurorul Blendea, deşi susţine că hotelul din Rânca este al unei alte persoane, adică al Elenei Blendea(proprietarul din acte al clădirii, probabil), era la curent, ieri, cu accidentul de muncă de săptămâna trecută, care nu era însă cunoscut la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă(ITM) Gorj.
,,Da ştiu de existenţa accidentului… M-au sunat oamenii din Peştişani(n.r. de ce să-l fi sunat dacă nu era al lui?!). Dar cel care a căzut era un ţigan, un ziler, un bețiv. A căzut de pe acoperiş cu sticla în mână…”, spune, pornit, procurorul, din biroul său din cadrul Parchetului Local Segarcea.
,,Nu mă interesează beţivul ală. De ce să îl caut la spital?”
Chiar dacă informaţiile furnizate de Blendea arată că acesta a fost suspect de informat de existenţa accidentului de muncă, chiar în amănunt, Blendea continuă să spună că a aflat în Dolj, telefonic, despre cele petrecute la Rânca. Deşi nu poate explica de ce l-ar fi interesat accidentul, dacă nu are nicio legătură cu muncitorul ori cu construcţia, procurorul încearcă să ne facă să înţelegem că de fel este curios şi îi place să fie bine informat.
Întrebat totuşi de ce este el indicat ca proprietar, de cei din zonă şi de proprii consăteni, procurorul răspunde încurcat: ,,sunt interese, sunt funcţii… Eu nu am însă nicio legătură… Ce să le fac oamenilor care mă arată cu degetul, ce să le fac, să zică ce vor…”.
Vizibil încurcat de situaţie procurorul încearcă să dea vina pe lucruri care nu au legătură cu cazul, nefiind de înţeles ce legătură au interesele şi funcţiile de care pomeneşte cu un potenţial dosar penal pe care Poliţia Novaci este obligată să-l deschidă, cazul petrecându-se în zona din Rânca, arondată acestei localităţi.
Întrebat dacă îl va contacta totuşi pe muncitorul aflat în spital în capitală, omul riscând să rămână într-un cărucior cu rotile toată viaţa, procurorul se arată mai mult decât nepăsător. ,,Cum să-l caut pe ală? Ce treabă am eu cu el, nu am nicio legătură. Nu merg să caut un beţiv…”, a completat Blendea, menţionând că nu ştia că respectivul nu fi avut contract. Nici măcar ca zilier…
ITM Gorj, pe urmele accidentului de muncă
Munca la negru este egală cu amenda şi dosarul penal pentru angajator, motiv pentru care societăţile comerciale evită să ţină fără forme legale angajaţii. Nu aşa s-a întâmplat însă la Rânca, unde Vasile Crăete presta fără contract, motiv pentru care accidentul de muncă a fost ascuns şi neraportat ca atare de teama consecinţelor pentru firma constructoare. De altfel, la nivel de ITM Gorj incidentul din Rânca era total necunoscut, la finalul săptămânii trecute. Dar asta până ieri când inspectorii ITM au luat la cunoştinţă despre gravitatea cazului. ITM Gorj va ancheta astfel felul în care s-a produs accidentul de muncă din Rânca, la finalul verificării urmând să se stabilească consecinţele pentru cei care se fac vinovaţi că l-au acceptat pe Crăete fără forme legale să muncească la construcţia din Rânca, loc în care ,,negrii” tot mai numeroşi eludează legea.
Anamaria Stoica