Transalpina va fi prezentată la Târgul de Turism de la Viena

846

România se va prezenta ca destinație turistică în Austria, la Târgul Internațional de Turism „Ferien Messe 2017”, care se va desfășura în perioada 12 – 15 ianuarie 2017, la Viena. Transalpina va fi prezentată la acest târg de turism ca destinație pentru iubitorii de motociclism. Pentru a atrage atenția celor care apreciază acest sport și a arăta că România este o țară primitoare pentru acest gen de turism și în acest an, în standul de la târgul „Ferien Messe” va fi amplasată o motocicletă Harley Davidson, încadrată de imagini în care apar turiști austrieci cu motocicletele în trecere pe Transalpina.

Târgul Internațional de Turism „Ferien Messe 2017” de la Viena își deschide porțile pe 12 ianuarie. La standul României vor fi prezenți 27 de expozanți, reprezentând agenții de incoming, destinații turistice și prestatori de servicii turistice. Regiunea parteneră a standului României din acest an va fi motociclistiMaramureșul, care va prezenta oferta sa turistică, meșteri populari, dansuri și muzică tradițională autentică. Printre expozanți se va mai afla și compania națională TAROM. Astfel, pe toată durata târgului de la Viena, țara noastră va fi prezentă zilnic pe scena principală a târgului cu dansuri și muzică din Maramureș. În cadrul campaniei de promovare a ofertei gastronomice, în ziua de 14 ianuarie, România va fi prezentă, cu sprijinul ADPT Sibiu, în secțiunea Genuss, zona dedicată gastronomiei, cu un program de live-cooking. Totodată, România va fi zilnic prezentată ca destinație de vacanță în cadrul secțiunii denumite „Reisekino”, o zonă din centrul de conferințe al complexului expozițional dedicată prezentărilor multimedia.
În primele 11 luni din 2016, România a fost vizitată de 57.259 de turiști austrieci, conform datelor INS, Austria fiind pe locul 21 ca țară emitentă de turiști pentru România.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.