Circulația pe Transalpina, redeschisă de miercuri

1645

Circulaţia pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, va fi redeschisă, pe timpul zilei, începând de miercuri, de la ora 08.00.

„În urma verificărilor efectuate de către o Comisie de Revizie Specială, formată din reprezentanţi CNAIR şi DRDP Craiova, s-a luat decizia ca circulaţia pe drumul naţional DN 67C-Transalpina să se redeschidă, începând cu data de 01.06.2022, ora 0800, cu următoarele precizări:

  • circulaţia rutieră va fi închisă/restricţionată pe durată limitată în funcţie de condiţiile meteorologice(ceaţă, ploi torenţiale, furtună etc.) şi ca urmare a unor fenomene cum sunt avalanşele sau căderile de stânci;
  • circulaţia rutieră va fi închisă/restricţionată, pe durată limitată, în cazul executării unor lucrări în zona drumului;
  • circulaţia rutieră va fi închisă pe timpul nopţii, în intervalul orar 21:00-7:00 pe sectorul de drum DN 67C km 34+800 – km 59+800;
  • instituirea permanentă a restricţiilor de tonaj de 3,5 tone şi de viteză de 30 km/h”, a anunțat Prefectura Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.