Transalpina rămâne deschisă cât timp permit condiţiile meteo

758

Deschisă oficial la data de 15 august, Transalpina poate fi tranzitată de turişti atât timp cât condiţiile meteorologie vor permite desfăşurarea circulaţiei rutiere. Reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale (SDN) Gorj spun că încă nu s-a stabilit o dată fixă la care se va închide Transalpina.

Transalpina (DN 67C), cunoscută şi sub numele de Drumul Regelui, traversează Munţii Parâng, prin Staţiunea Rânca din Gorj, leagă Oltenia de Transilvania şi este cea mai înaltă şosea din România atingând în Pasul Urdele altitudinea de 2145 metri. Transalpina porneşte din Bengeşti-Ciocadia, judeţul Gorj, comună aflată pe drumul naţional 67, la aproximativ 35 kilometri de Târgu-Jiu.

Circulaţie în condiţii de „Drum în lucru”
Pe Transalpina se circulă bine, oficialităţile anunţând chiar deschiderea oficială, începând din 15 august, a DN 67C, în condiţii de “drum în lucru”. Deşi s-a instalat toamna, drumarii încă nu au decis când se va închide acest drum. „Transalpina rămâne deschisă atât timp cât condiţiile meteorologice permit desfăşurarea circulaţiei. Teoretic, drumul va rămâne deschis până la mijlocul lunii octombrie, când la munte se vor aşterne primele zăpezi, iar circulaţia va fi oprită din nou”, a menţionat Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Gorj. De cum au aflat că Transalpina se deschide oficial, turiştii au şi pornit la drum. Astfel, în acest sfârşit de săptămână mii de turişti au ajuns pe Drumul Regelui, bucurându-se de frumuseţile locului. Au venit oameni din mai multe zone ale ţării, dar şi de peste hotare. Trebuie menţionat faptul că viteza maximă admisă este de 30 de kilometri pe oră, iar noaptea nu se poate circula. Chiar şi aşa, unii şoferi par că nu au înţeles măsurile de siguranţă.

Atracţii pentru turişti
DN 67C – Transalpina –, cunoscută şi sub numele de Drumul Regelui, este cea mai înaltă şi cea mai frumoasă şosea din ţară. Transalpina trece prin staţiunea Rânca, zonă considerată mană cerească pentru turişti, fiind o oază de linişte şi relaxare. Cabanierii din Rânca sunt pregătiţi să îşi întâmpine oaspeţii, ofertele de cazare fiind variate. Turiştii pot face drumeţii şi alte activităţi recreative. Şi localnicii îi aşteaptă pe turişti pe Transalpina, ei scoţând la vânzare produse bio, expuse pe marginea drumului. În zonă sunt amplasate mai multe tonete cu diverse produse, pe modelul celor de pe Transfăgărăşan sau din zona Rucăr-Bran. Preţurile practicate de comercianţii de suveniruri şi produse bio sunt acceptabile, cumpărătorii având posibilitatea de a negocia unele produse. La 2.000 de metri, a fost amenajat chiar un spaţiu comercial unde turiştii pot achiziţiona fructe de pădure, ceaiuri, brânzeturi.
De altfel şi în zona staţiunii Rânca sunt disponibile mai multe puncte comerciale de unde trecătorii pot să cumpere suveniruri şi alte produse.
Minodora Sucea

1 COMENTARIU

  1. Cred ca pana la 15-20 noiembrie e bine daca nu se inchide , daca nu ninge mult binenteles,dar mai trebuie la anul sa se umble la restrictiile de orar si mai ales la tonaj, acum fiind interzis peste 3,5 tone. Pai daca-l urci pe Calinoiu cu Panescu intr-un microbuz de 18 locuri se depaseste greutatea pentru ca microbuzul are 3 tone si 350 de kg ,si gata grupul .Asa ca va rugam sa mentineti restrictiile de viteza si tonaj, dar cu exceptia celor cu destinatie turistca, ca si dinspre Novaci de astfel. Multumim pentru intr=elegere.

Dă-i un răspuns lui un turist Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here