Transalpina mai poate fi tranzitată doar până la 1 noiembrie

479

Oficial, Transalpina este închisă circulaţiei publice, având regim de drum în lucru. Cu toate acestea, accesul pe „Drumul Regelui” este permis, pe propriul risc al celor care aleg să-l tranziteze. Totuşi, de la 1 noiembrie se vor lua măsuri suplimentare, ca de fiecare dată, accesul autoturismelor fiind interzis de la kilometrul 34+800. Prin urmare, după această dată, nu se va mai putea circula decât până la Vârful Păpuşa.

Transalpina este cel mai înalt drum rutier din România şi din întregul lanţ carpatic, atingând înălţimea de 2145 metri în Pasul Urdele. Este situat în Carpaţii Meridionali şi traversează Munţii Parâng de la Nord la Sud. Drumul merge în paralel cu Valea Oltului şi Valea Jiului şi leagă localitatea Saliştea din Sibiu de localitatea Novaci din judeţul Gorj.
Şoseaua, care poartă acum denumirea de Transalpina, a fost construită în timpul romanilor, având o importanţă strategică, şi a fost modernizată în perioada interbelică, în timpul lui Carol al II-lea, fiind cunoscută şi ca “Drumul Regelui”.

Circulaţie interzisă după 1 noiembrie
Căutată în mod special pentru frumuseţea peisajelor sale, Transalpina este tranzitată de un număr foarte mare de turişti, deşi ea este încă în lucru. Totuşi, pe parcursul sezonului rece se instituie măsuri speciale pentru turişti. „De la 1 noiembrie aplicăm măsuri suplimentare de la kilometrul 34+800, lângă Vârful Păpuşa, în nordul Staţiunii Rânca. Drumul va fi semnalizat corespunzător, din acel punct nemaifiind permis accesul autoturismelor”, a precizat Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Gorj.
Astfel, turiştii care planificaseră o excursie pe Transalpina, în această perioadă, mai au la dispoziţie doar câteva zile pentru a-şi îndeplini dorinţa.
Până la 1 noiembrie, Transalpina poate fi tranzitată de turişti, fie cu autoturismele, fie cu motocicletele, sau la pas, pentru cei care preferă drumeţiile. Iubitorii muntelui şi ai naturii preferă să tranziteze Drumul Regelui toamna pentru a surprinde frumoasele peisaje din această zonă. Drumul Regelui este cel mai înalt drum rutier din România şi din întregul lanţ carpatic, atingând înălţimea de 2145 metri în Pasul Urdele, depăşind, astfel, Transfăgărăşanul.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here