Transalpina – lucrări de modernizare!

1900

Drumarii au anunțat că în această perioadă au loc o serie de lucrări menite să facă din Transalpina o șosea și mai sigură pentru miile de turiști care trec pe aici în timpul verii. Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova chiar a postat pe rețelele de socializare și un filmuleț pentru a prezenta investițiile care se derulează, începând din această săptămână, pe cea mai înaltă șosea din țară. Astfel, de la kilometrul 0 al șoselei, la Bengești, pe o distanță de aproape 60 de kilometri, până la Obârșia Lotrului, marcajele rutiere sunt refăcute în integralitate. În plus, în Rânca vor continua lucrările de refacere a carosabilului, în ultima lună aici fiind turnat asfalt aproape de la zero pe întreaga porțiune de șosea ce străbate stațiunea. Drumul era plin de gropi după iarna grea, iar acum covorul asfaltic are nevoie și de marcaje pentru ca șoseaua să fie cât mai sigură pentru șoferi. Mai mult, pe o distanță de circa 25 de kilometri, în zona de munte, după Rânca, spre Obârșia Lotrului, drumarii montează parapete metalic și amenajează acostamentul pentru a amplasa parapetul greu, de tip New Jersey. Toate lucrările au fost sau vor fi executate în regie proprie de angajații Secției Naționale de Drumuri Târgu Jiu. Siguranța șoferilor pe Transalpina a fost mereu un subiect de discuții în contextul în care lucrările de construcție nu au fost finalizate niciodată. Firma care s-a ocupat de lucrări a intrat în insolvență, iar compania de drumuri nu a putut rezilia contractul, în instanțe fiind mai multe procese care durează de ani de zile și care blochează reluarea lucrărilor pentru finalizarea întregii investiții.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here