Transalpina, încă deschisă circulaţiei publice

788

Temperaturile au scăzut destul de mult în ultima perioadă, dar  iubitorii muntelui încă se pot bucura de minunatul traseu de pe Drumul Regelui. Transalpina rămâne deschisă circulaţiei publice până la prima ninsoare. Astfel, turiştii sunt aşteptaţi, în continuare, pe acest tronson  se circulă în condiţii de siguranţă, după ce au fost efectuate mai multe lucrări, în ultimele luni. S-au montat parapeţi şi sute de indicatoare, trasându-se şi marcajele rutiere între Rânca şi Obârşia Lotrului.

Transalpina a fost redată circulaţiei publice, oficial, din data de 15 august. Deşi se circulă în condiţii de drum în lucru, traseul este mai sigur, mai ales după lucrările efectuate de drumari, în ultimele luni. Deşi suntem în plin sezon de toamnă, Drumul Regelui poate fi parcurs fără probleme. În plus, peisajele ce pot fi admirate de-a lungul traseului sunt de o frumuseţe ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Deşi s-a instalat toamna, drumarii încă nu au decis când se va închide acest drum. „Transalpina rămâne deschisă atât timp cât condiţiile meteorologice permit desfăşurarea circulaţiei. Teoretic, drumul va rămâne deschis până când la munte se vor aşterne primele zăpezi, iar circulaţia va fi oprită din nou”, a menţionat Ion Tudor, şeful Secţiei Drumuri Naţionale Gorj.

Cea mai înaltă şosea din România
„Drumul Regelui” sau Transalpina, conform denumirii oficiale, este şoseaua cea mai înaltă din România (DN 67 C). Aceasta urcă din Novaci (500 m), trece prin Rânca (1.579 m) şi atinge în Pasul Urdele altitudinea de 2.145 m, pentru a ajunge la Obârşia Lotrului (1.361 m) şi de acolo se continuă până la Sebeş. Odată devenită accesibilă, Transalpina este mândria autorităţilor locale din Novaci, dar şi a tuturor gorjenilor.
Iniţial, această şosea a fost construită şi pietruită de germani în timpul Primului Război Mondial, din raţiuni militare, dar a fost foarte puţin folosită. În Perioada Interbelică a fost reconstruită şi dată în folosinţă în 1935, când a fost inaugurată chiar de regele Carol al II-lea, de aici şi denumirea de „Drumul Regelui”.
Transalpina este parcursă pe traseul Sebeş – Şugag – Obârşia Lotrului – Rânca – Novaci într-un timp de aproximativ 3 – 4 ore.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here