S-a reluat traficul rutier, începând de ieri, pe șoseaua aflată la cea mai mare altitudine din țară, după ce o comisie tehnică a inspectat tot traseul pe parcursul zilei. Transalpina a fost străbătută de la un capăt la altul chiar de directorul de întreținere din cadrul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, Florin Dascălu. La ora 11.00, în mod normal, el ar fi trebuit să aibă la Rânca o întâlnire cu prefectul de Gorj, Corneliu Răducan Morega, dar a plecat mai devreme în munte și a decis că își continuă deplasarea până spre Sebeș, acolo unde se termină Transalpina. După ce a inspectat zona și a discutat cu subordonații despre lucrările făcute până acum, dar și cu cei de la Poliția Rutieră, Dascălu a comunicat că traficul poate fi redeschis cu două săptămâni mai devreme decât fusese programat inițial.
„Am venit împreună cu o comisie de revizie specială pentru a verifica starea drumului și am stabilit că circulația se poate face în siguranță pe Transalpina. Așa că circulația se poate deschide, dar cu limită de viteză de 30 km/h. Am mai stabilit ce lucrări mai sunt de făcut, atât pentru starea drumului, cât și pentru siguranța circulației. Din acest moment, drumul se deschide pentru tot traseul. Nu sunt probleme, la partea carosabilă s-au efectuat lucrările care trebuiau, la partea de siguranță a circulației s-au montat și parapeții, de asemenea, indicatoarele rutiere. Totul este bine”, a conchis Florin Dascălu. Nici nu au apucat drumarii să dea barierele de beton la o parte că primii turiști au și pornit în plimbare pe cea mai înaltă șosea din țară. O gălățeancă a mărturisit că iarna aceasta nu a prea avut parte de zăpadă și de abia aștepta să urce pe munte pentru a se bucura de stratul de câțiva metri de omăt ce poate fi întâlnit pe marginea drumului în unele zone.
„Nu prea am avut zăpadă la noi, la Galați, iar aici am aflat că este. Mă bucur că e vreme bună și zăpadă, drumul e bun. E o plăcere să admiri munții aceștia, totul e deosebit de frumos.
Când o să avem timp o să mai revenim pentru că avem ce vedea pe aici”, a spus femeia. O tânără aflată și ea pe munte cu fetița ei a mărturisit că a ajuns pe Transalpina tocmai din America, pentru cea mică bucuria zăpezii fiind una enormă. „Noi stăm în Carolina de Nord, iar acolo nu ninge niciodată. Suntem la rude în vizită în Valea Jiului și am zis să ieșim la plimbare că poate dăm de zăpadă pe munte. Nu știam cum e cu circulația pe aici, dar când am ajuns noi se dădeau la o parte bucățile acelea de beton și drumarii ne-au lăsat să ne continuăm călătoria. E ceva deosebit de frumos. Am găsit aici o porțiune foarte mare de zăpadă și suntem foarte fericite că mai e zăpadă pe munte. Drumul este foarte bun, se circulă bine, oricine poate veni aici pentru ceva ce e de vis”, a spus turista. Pe munte au ajuns și vizitatori care își doreau un pic de răcoare, dar care au descoperit că la temperaturile de acolo, de 12 – 13 grade Celsius, au nevoie de mai multe haine decât tricourile pe care le purtam.
„Am auzit la radio, în mașină, că se deschide circulația, iar noi am venit la Târgu-Jiu cu treabă de la Slatina. Am zis să facem un ocol pe aici pentru că nu știm când mai ajungem. E ceva deosebit. E cam rece, dar nu e o problemă că avem haine și mai groase în mașină. Căutăm ceva mâncare, dar nu știu dacă găsim pe aici, pe munte. Ne mai plimbăm și apoi ne întoarcem acasă”, a spus o altă turistă. În privința găsirii unui loc de servit masa, de duminică va fi redeschisă și Stâna Ștefanu, cea care în toamna anului trecut a fost mistuită în urma unui incendiu pus intenționat. Băcița Mărioara Babu s-a mobilizat exemplar în ultimele săptămâni și ieri a anunțat că noua stână construită în munte e aproape gata de inaugurare. Duminică, în prima zi de Rusalii, când românii vor fi într-o mini-vacanță, stâna își va deschide din nou porțile, după ce a renăscut din propria cenușă. „Pentru că Dumnezeu mi-a dat sănătate, curaj, răbdare și putere de a o lua de la capăt, vă invit cu mare drag, să fiți alături de mine, familia și aceeași echipă minunată, la Stâna Ștefanu, pe Transalpina, în prima zi de Rusalii, duminică, pe 20 iunie 2021, ora 12, pentru a ne bucura împreună de splendoarea muntelui, de aerul curat și de gustul deosebit al produselor ciobănești, pe care vi le pregătesc cu atâta dragoste. V-am simțit permanent alături de mine, prin cuvintele și mesajele transmise, ceea ce m-a încurajat să merg mai departe, să lupt pentru promovarea muntelui, a zonei , a tradițiilor noastre, a produselor naturale, cu gust deosebit preparate în zona de munte. Vă aștept cu brațele deschise și cu multe surprize”, a transmis băcița Mărioara Babu, cea care de acum încolo va fi de găsit mai mult în vârful muntelui decât pe acasă, pe la Novaci.
Gelu Ionescu