Transalpina, blocată din nou de ninsori și ceață!

1144

Cea mai înaltă șosea din țară a fost din nou blocată, ieri, pentru șoferi, după ce la munte a nins și a fost și ceață densă. Traficul a fost restricționat de polițiști rutieri la ieșirea din stațiunea Rânca spre vârful Păpușa, interdicția fiind valabilă câteva ore.
În acest interval de timp, drumarii au intervenit cu mai multe utilaje pentru a curăța carosabilul și a se asigura că deplasarea șoferilor se va face în condiții de siguranță. În timp ce drumarii împrăștiau nisip și sare pe Transalpina, șoferii, mulți dintre ei turiști, au așteptat sau au făcut cale întoarsă, fiind nevoiți să își facă alte planuri de călătorie. Toți s-au bucurat însă de zăpada de care au avut parte în vârf de munte. „Din Giurgiu suntem și ne bucurăm de peisajul de aici. Este zăpadă și ne place foarte mult că avem parte de așa ceva. Am pus și cauciucurile de iarnă când am plecat de acasă pentru că știam că mergem la munte și văzusem prognozele meteo, dar dacă nu se poate înainta ne întoarcem și rămânem cu satisfacția că tot am dat de zăpadă”, a spus unul dintre șoferi.
Nu toată lumea a venit însă pregătită pentru munte și mai ales pentru condițiile din aceste zile de pe Transalpina. „Ne-a prins iarna pe nepregătite, știți cum se zice. Suntem în adidași, ce să facem, că așa am plecat de acasă. Avem o mică vacanță și voiam să urcăm pe munte, dar cum circulația e închisă cred că ne vom întoarce. Înțeleg că o să-i dea drumul mai târziu, dar nu mai așteptăm”, a declarat un alt șofer.
Nu doar turiștii au fost nevoiți să aștepte deschiderea circulației, ci și localnicii, în special ciobanii din zona Novaciului, care au încă animalele la munte. „Ne-a luat iarna pe nepregătite, așa este. Auzisem că va ninge, dar nu am crezut că o să coboare din munte spre Rânca. Doar am mai văzut din astea până acum, dar uite că acum este și ceață și e destul de rău.
Mașina o avem bună, e 4×4, dar tot nu ne lasă să urcăm. Avem acolo în munte vaci, oi, ciobanii, că i-a prins zăpada și pe ei. Trebuie să ajungem tocmai la Obârșia Lotrului, e mult de mers. Măcar de ne-ar lăsa să urcăm să ducem mâncare la ciobani, că nu mai au nimic de-ale gurii”, a spus unul dintre ciobanii care aștepta și el în mașină reluarea circulației.
Un altul a explicat și de ce nu au fost coborâte turmele din munte până acum, deși „Coborâtul oilor de la munte” a fost sărbătorit luna trecută.
„E secetă jos și nu mai e iarbă, nu e nimic pentru animale. Unde să le ducem și ce să facem cu ele aici? Zăpada asta care acum e în munte se va topi repede că nu e mare și am văzut că pe prognoză spune că se încălzește de mâine încolo. Deci în vârf de munte oaia mai are ce să mănânce, nu e ca jos, în sate, unde câmpul e pârjolit”, a spus ciobanul.
Și în timp ce la ieșirea din Rânca oamenii își spuneau păsurile sau bucuriile pentru zăpada de pe munte, sus, pe Transalpina, dincolo de vârful Păpușa, drumarii parcurgeau zeci de kilometri pentru a se asigura că cine va circula pe acolo este în siguranță.
„Încă de dimineață am acționat cu 4 utilaje și cu material antiderapant și acum, la prânz, putem spune că putem relua circulația.
Carosabilul este în regulă și nu vor fi probleme, dacă mașinile sunt echipate și cu anvelope de iarnă. Temperaturile sunt în scădere, ceața este densă, vizibilitatea redusă și vremea se strică de la un minut la altul, așa că șoferilor le recomandăm să circule cu multă atenție”, a menționat Cristian Tudor, din partea Secției Drumurilor Naționale Târgu Jiu.
În jurul prânzului traficul a fost reluat și șoferii care au mai rămas la bariera ce blochează accesul pe Transalpina au putut să își continue deplasarea.
Cei mai fericiți au fost ciobanii care au putut astfel să ajungă la turmele și la colegii pe care îi au pe munte. Prognozele meteo indică o îmbunătățire a vremii pentru zilele următoare, ceea ce va face posibile în continuare călătoriile pe Transalpina.
Cea mai înaltă șosea din țară va fi închisă de drumari în momentul în care aceștia nu vor mai putea să curețe zăpada de pe carosabil.
De regulă, acest lucru se întâmplă spre sfârșitul lunii octombrie, când temperaturile scad considerabil, iar zăpada îngheață imediat după ce se depune pe asfalt.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here