Trancău!?… Trancău!?… Aaa… da! Cred că-i vorba de numele unei… preţioase… mlade a Vlădulenilor, cel care, din satul său (natal şi … autentic) cu un curaj de … speriat, a mers la liceu, la oraş şi apoi, cu un curaj (şi mai de … speriat), a mers la o facultate filologică unde, spre norocul lor, i-a avut colegi pe Nicolae Manolescu, Laurenţiu Ulici şi pe alţi fericiţi ai soartei.
Acolo, nefiind în stare (să poată) să se antreneze în preocupări… moderne, să… fumeze, să … bea (cel puţin, vârtos), să-şi arate muşchii în tot felul de … mitocănii (foarte la modă la foarte mulţi cotidieni) şi-a prăbuşit burta (proprie şi… individuală) pe carte, ca acum să mărturisească(de bună voie şi nesilit de nimeni) că-i profesor de … citire.
Da, da… De Ionică Trancău e vorba. De cel care, convingându-i pe cei din jur (şi… mai depărtaţi) că-i permanent (şi tot timpul) un … ostinato, un neastâmpărat … empatic … (identificat şi … afectiv) în tarlaua scormonită-n facultate, dovedeşte că … „ştie carte cu caru”, lucru peremptoriu, constatat atât de actualii şi de foştii săi elevi, cât şi de cei care (în lipsă de ceva mai bun) îi citesc… însăilăturile din „România literară”, „Scrisul Românesc”, „Portal-Măiastra” etc. unde, ştie el ce ştie şi, credincios unor… imperative (despre, de exemplu, „formă şi conţinut”) se ia la … trântă cu mulţi alţi pricepuţi în asemenea … acribii apodictice pe care, apoi, cu o generoasă oblativitate şi le oferă spiritului uman.
Da, da ! De Ionică Trancău e vorba, cel care … „ştie carte mai mult decât îi trebuie”, cel care, de asemenea, vrea, nu vrea, trebuie să recunoască şi faptul că are şi multe lipsuri … avuabile.
De exemplu, n-a învăţat (şi, deci, nu ştie) să dea din coate (persiflând, jignind şi chiar îmbrâncind), fiind convins că astfel îşi dovedeşte … competenţa, ca să-şi facă loc cât mai în faţă. Nu are (trebuie, de asemenea, să recunoască!) „capacitatea” să-şi ridice tonul ca să devină (aşa cum cred unii) convingător! Şi alte asemenea lipsuri are care, indubitabil că se datoresc şi soartei vitrege, care nu i-a oferit un tată făuritor de ceapeuri comuniste, care să-i dea o educaţie corespunzătoare. N-a fost, deci, în stare să facă măcar… muncă de partid. N-a ajuns nici măcar un brav purtător al unui carnet roşu şi, firesc, nici n-a avut motive (şi drepturi) să se bată cu disperare, să ajungă măcar un secretar de partid, acolo şi el, dacă nu, lector (şi … examinator) al Cabinetului judeţean de partid, unde, behăind cu emfază şi, crezând că este crezut, să-şi exprime nezdruncinatele convingeri, ba, chiar să se înfigă peste tot, să-şi dovedească „totala dăruire”… cauzei… Iar … după … să nu-şi mai recunoască revoluţionara activitate trecută (cine, eu? … poate mă confundaţi…), beneficiind la un moment dat de o sinceră flegmă proletară între ochi din partea unui (prea) cunoscut… Şi, în final, să obţină un binemeritat titlu de „doctor” (of !) cu teza cu…inversul convingerilor sale de… până…!
Nu, n-a avut calităţile necesare şi… n-a inspirat încredere, nici măcar pentru a fi… director al vreunei şcoli (şi doar pentru …15-16 ani) ca apoi, …”extenuat”… să nu mai vrea să plece din…funcție, chiar dacă legea îl obligă. Conștient fiind deci, de… puzderia de asemenea…lipsuri, Ionică rămâne doar un…mototol de blândețe (deseori, autoironic), mucalit, care știe multă carte şi îşi dovedeşte acurateţea, cursivitatea şi sinceritatea în tot ce scrie, zice sau face. Are o mare şi profund-demonstrată putere de muncă. A adunat premii la diferite festivaluri naţionale („Tudor Arghezi”, de exemplu) şi locale („Serile de la Brădiceni”, de exemplu). În bonomia lui e prietenul tuturor (chiar şi eu îl socotesc un … afurisit, asemenea) care… nu ştie ce-i aroganţa (altă lipsă, chiar…gravă) şi alte asemenea… atribute colorate nu prea plăcut şi care, doar la sugestia (şi insistenţa) unor prieteni (printre care am pretenţia că mă număr), dovedindu-şi modestia caracteristică, a scris şi el, acolo, câteva cărţi de critică literară (domeniu foarte … periculos şi, mai ales, pretenţios!). Şi, după cum îl intuim, are de gând să mai comită şi altele, asemenea. Dorindu-le (chiar cu… încăpăţânare) lui, Marcelei şi celor dragi lor o viaţă lungă, cu sănătate, îl mai aşteptăm şi cu alte surprize şi cu buna-dispoziţie pe care, peste tot o stârneşte şi care-i poartă amprenta.
Marin Colţan, Pretins prieten, „coleg” la…”școala ardeleană”
