Tragedie la Cătunele! O femeie a murit după ce un incendiu a izbucnit în locuinţa sa

1189

O femeie de 83 de ani, imobilizată la pat, din comuna Cătunele, a murit, în urmă cu puțin timp, după un incendiu izbucnit în locuinţa ei. Incendiul a fost generat, cel mai probabil, de o țigară. „Am fost solicitați să intervenim pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă, în comuna Cătunele, satul Valea Perilor. Apelantul semnala faptul că în casa cuprinsă de flăcări locuiește o femeie imobilizată la pat.
La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Motru, precum si o ambulanță din cadrul SAJ Gorj.
Concomitent cu operațiunea de căutare a victimei, pompierii militari au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului.
Din păcate, în locuință a fost găsită o femeie în vârstă de 83 de ani, decedată.
Cauza probabilă a incendiului este în curs de stabilire”, a declarat Florin Chisim, purtătorul de cuvânt al ISU Gorj. Polițiștii fac cercetări în acest caz. „În cazul bătrânei decedate în incendiu, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal pentru ucidere din culpă”, a precizat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.